La 10.10.2014, în incinta IFS pe raionul Orhei a fost organizat un seminar cu perceptorii din cadrul SCITL al APL. Au fost puse în discuţie un şir de probleme şi modul de soluţionare a lor printre care una cu o valoare deosebită şi anume, totalurile îndeplinirii sarcinilor puse întru diminuarea restanţelor existente şi neadmiterea creşterii, luând în consideraţie termenul al doilea de calculare a impozitelor pe proprietate. Au fost formate comisii mixte în componenţa cărora au fost incluşi şi colaboratorii fiscali, care vor participa la colectarea restanţelor existente. De asemenea, la 07.10.2014 a avut loc şedinţa de lucru a Comisiei mixte, formată din reprezentanţii IFS Orhei, CTAS, Procuraturii raionului Orhei şi a Direcţiei de finanţe, în cadrul căreia au fost audiaţi 15 contribuabili, care au admis restanţe considerabile la BPN – 1035,0 mii lei. Contribuabilii audiaţi au diminuat restanţele existente cu 39,8 mii lei. Scopul audierilor este conformarea benevolă la achitarea obligaţiilor fiscale şi neadmiterea creşterii restanţelor la buget. În perioada 06.10 – 10.10..2014, de către colaboratorii DCF al IFS Orhei au fost efectuate 11 controale fiscale prin metoda verificării operative, dintre care: 3 controale fiscale la entităţile cu genul de activitate ”producerea alcoolului”, în urma cărora nu s-au depistat încălcări fiscale; 3 controale fiscale la: un producător agricol, la care nu au fost depistate încălcări; un depozit de cereale şi un producător de mezeluri, la care s-a stabilit încălcarea art.8 al(2), lit.c) din Codul Fiscal, prin întocmirea neadecvată a documentelor primare şi neajuns de mijloace băneşti în casieria MCC. 4 controale fiscale la entităţi economice cu activităţi în domeniul comerţului cu amănuntul în magazine nespecializate (produse sanitare), comerţ cu amănuntul şi ridicata a materialelor de construcţie, servicii auto şi staţie PECO, în urma cărora s-a depistat încălcarea art.8 al.(2), lit. c) şi art. 117 al.(1) din Codul Fiscal – prin neeliberarea facturii fiscale în 2 cazuri, completarea eronată a registrului MCC şi respectiv excedent de mijloace băneşti în sertarul MCC. un control în adresa persoaneli fizice ce acordă servicii de tăiere a sticlei, care practică activitate ilicită. Foto: vk.com