Serviciul Fiscal de Stat a asigurat distrugerea a sute de mii de pachete de produse din tutun confiscate

25/09/2023
La data de 21 septembrie curent, a fost organizată procedura de nimicire prin ardere a produselor din tutun, produselor conexe, dispozitivelor și accesoriilor de utilizare. Acestea au fost preluate la evidență în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 972/2001.

În total au fost nimicite peste 150 mii de produse din tutun și produse conexe.

Potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 278/2007, produsele din tutun, produsele conexe, dispozitivele și accesoriile de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora fabricate, importate sau comercializate cu încălcarea cerințelor legii se confiscă.

Lotul de produse din tutun a fost distrus la S.A. „Lafarge Ciment (Moldova)”, prin incinerare, în prezența Comisiei de nimicire a bunurilor confiscate din care au făcut parte reprezentanți ai Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție, Agenției de Mediu și Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Primăriei or. Rezina.

Procedura de incinerare a avut loc cu respectarea tuturor condițiilor de protecție a mediului, agentul economic sus-menționat fiind deținătorul autorizației în acest sens.

Reamintim că, ultima procedură de acest fel a avut loc la data de 10 și 11 noiembrie 2022, când au fost distruse produse din tutun în cantitate de peste un milion de pachete.
 

Noutăți asemănătoare

Prevederi noi privind declararea, modul şi termenul de achitare a plăţilor pentru poluarea mediului
22/09/2023
Prevederi noi privind declararea, modul şi termenul de achitare a plăţilor pentru poluarea mediului
Petru Rotaru, la TAXCON'23: Scopul nostru constă în promovarea continuă a spiritului de conformare voluntară a contribuabililor
21/09/2023
Petru Rotaru, la TAXCON'23: Scopul nostru constă în promovarea continuă a spiritului de conformare voluntară a contribuabililor
Directorul SFS Petru Rotaru a participat la întrevederea cu ministra Finanțelor a Republicii Polonia Magdalena Rzeczkowska
19/09/2023
Directorul SFS Petru Rotaru a participat la întrevederea cu ministra Finanțelor a Republicii Polonia Magdalena Rzeczkowska
Graficul seminarelor organizate de către SFS în perioada 18 – 29 septembrie 2023
19/09/2023
Graficul seminarelor organizate de către SFS în perioada 18 – 29 septembrie 2023
news-events