Serviciul Fiscal de Stat cu sprijinul USAID va gestiona mai eficient riscurile de neconformare fiscală

20/06/2024
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) își va îmbunătăți procesul de gestionare a riscurilor de neconformare fiscală cu sprijinul USAID. În acest sens, directorul autorității fiscale, doamna Olga Golban și directorul Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA), domnul David Anderson au semnat astăzi un Memorandum de Înțelegere care prevede eficientizarea administrării riscurilor de neconformare fiscală pentru a spori gradul de conformare voluntară a contribuabililor, a optimiza calitatea serviciilor oferite de autoritatea fiscală și pentru a crește încasările la Bugetul public național. 

Directorul SFS a menționat că, optimizarea proceselor va aduce beneficii atât autorității fiscale, cât și contribuabililor și mediului economic. „Cu USAID avem câteva proiecte care sunt cu rezultate și cu impact de durată. Suntem convinși că având o temelie deja pusă a unei bune relații, vom continua cu aceeași dedicație și vom asigura ca toți vor avea de câștigat din acțiunile care le vom întreprinde”, a adăugat doamna Olga Golban.

La rândul său, directorul MISRA a declarat că este încântat de această cooperare și de semnarea prezentului Memorandum. „Ne cunoaștem și am avut proiecte comune anterior. Vă urăm succes în activitățile viitoare și vom fi alături de Dumneavoastră cu tot suportul necesar”, a conchis domnul David Anderson.

Urmare a asistenței USAID, Serviciul Fiscal își va optimiza procesele pentru a încuraja contribuabilii să  respecte legislația fiscală, asigurând monitorizarea activităților de conformare, aplicarea uniformă a politicii şi reglementărilor în domeniul fiscal.

Gestionarea riscurilor de neconformare fiscală este un proces extrem de important dar și complex, orientat spre identificarea riscurilor din activitatea contribuabililor și întreprinderea acțiunilor de atenuare a riscurilor de neconformare. În acest proces, administrația fiscală face alegeri deliberate asupra tratamentelor de conformare, bazate pe cunoașterea comportamentului fiecărui contribuabil în parte, care ar putea fi utilizate pentru stimularea în mod efectiv a conformării voluntare și prevenirea eschivării de la achitarea și calcularea impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii.

Riscurile de neconformare fiscală sunt stabilite în temeiul informațiilor deținute de autoritatea fiscală și/sau prezentate de către contribuabili, alte autorități publice. În prezent, SFS procesează și analizează manual datele despre neconformarea fiscală, ceea ce reprezintă un proces lent și cu eficiență redusă.

Prin prezentul Memorandum, cele două entități vor coopera pentru efectuarea unei analize cu scopul de a identifica procesele și datele ce țin de gestionarea riscurilor de neconformare fiscală, metodologia de identificare a riscurilor, soluțiile informatice utilizate de SFS pentru detectarea riscurilor de neconformare etc. Aceasta va contribui la clarificarea practicilor actuale de conformare fiscală și de gestionare a riscurilor, precum și posibilitatea digitalizării acestei activități ample.

Precizăm că, activitățile din economia Republicii Moldova sunt evaluate prin prisma prezenței riscurilor de neconformare fiscală și impactului neconformării asupra încasărilor la Bugetul public național administrate de SFS. Reieșind din analiza scorului mediu de risc înregistrat de contribuabili corespunzător sectoarelor economiei naționale și veniturilor din impozite și taxe raportate la PIB, pentru 2024 au fost evaluate cu nivel ridicat de risc de neconformare fiscală și, respectiv, stabilite ca prioritare pentru monitorizare sectoarele economice precum comerțului cu ridicata și cu amănuntul, transport și depozitare, asistență stomatologică, construcții.

Potrivit Programului de conformare pentru 2024, printre cele mai frecvente riscuri sunt utilizarea muncii nedeclarate, prezentarea eronată a rapoartelor fiscal, neutilizarea aparatelor de casă,  lipsa documentelor de proveniență a mărfurilor comercializate, majorarea nejustificată a cheltuielilor suportate etc.

Noutăți asemănătoare

Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 33%
21/06/2024
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 33%
25 iunie 2024 – termenul limită de achitare a impozitului pe venit în rate pentru trimestrul II
20/06/2024
25 iunie 2024 – termenul limită de achitare a impozitului pe venit în rate pentru trimestrul II
01 iulie 2024 – termen limită de conectare la SIA „MEV” a echipamentelor de casă și de control
20/06/2024
01 iulie 2024 – termen limită de conectare la SIA „MEV” a echipamentelor de casă și de control
În atenția contribuabililor care achiziționează active și servicii de locațiune de la persoanele fizice-cetățeni
19/06/2024
În atenția contribuabililor care achiziționează active și servicii de locațiune de la persoanele fizice-cetățeni
news-events