Serviciul Fiscal de Stat dă start ediției speciale de Paști a concursului ”Loteria fiscală”

11/03/2020

  Serviciul Fiscal de Stat anunță despre lansarea ediției speciale a concursului ”Loteria Fiscală” dedicată sărbătorilor de Paști care include perioada 1 martie – 27 aprilie 2020. Aceasta va dura până pe data de 27 aprilie, iar extragerea celor 100 premii, oferite pentru ediția specială de Paști va avea loc la data de 18 mai 2020.

  De menționat că, potrivit cadrului de reglementare aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.657 din 17 decembrie 2019, fiecare cetățean, care a împlinit vârsta de 18 ani, devine automat participant la ”Loteria fiscală” dacă deține un card bancar de la orice bancă licențiată în Republica Moldova și achită orice cumpărătură sau serviciu cu cardul în valoare mai mare de 30 lei. SFS reamintește cumpărătorilor să nu ezite să solicite bonul de casă.

   În cadrul concursului, câștigătorii vor fi desemnați trimestrial, în fiecare trimestru fiind alocate 175 de premii a câte 1000 lei fiecare.

   Fondul total de cîștiguri pentru desfășurarea loteriei – constituie 1 000 000 lei. Tragerile la sorți vor fi efectuate aleatoriu, în mod automat prin intermediul platformei Random.org.

 De menționat că SFS va asigura protecția datelor cu caracter personal ale tuturor participanților , conform legislației în vigoare. Per total loteria este compusă din patru etape trimestriale și două ediții speciale (în perioada sarbătorilor de Paști și în perioada sărbătorilor de iarnă, în care vor fi alocate suplimentar cîte 100 de premii în valore de 1 500 lei pentru fiecare etapă). Prima extragere trimestrială pentru participanți va avea loc la data de 16 aprilie 2020, la care vor fi desemnați cîștigătorii primei etape (1 ianuarie-31 martie 2020).

  Premiile vor fi transferate cîștigătorilor pe conturile de card, în maximum 10 zile după publicarea listei cîștigătorilor pe pagina web www.sfs.md.

  NOTĂ: Serviciul Fiscal de Stat desfășoară cu regularitate diverse acțiuni de conformare a contribuabililor, dar și de implicare a tututror cetățenilor în acest proces, utilizând cele mai atractive și simpliste metode.

  Scopul lansării acestui concurs este de a contribui la sensibilizarea cetățenilor aferent promovării achitării fără numerar, prin utilizarea cardurilor bancare.

  Acest instrument este utilizat în mai multe țări cu scopul cointeresării cetățenilor, implicării și responsabilizării contribuabililor de a înregistra venituri în scopuri fiscale realizate de comercianții din vînzarea bunurilor și prestarea serviciilor, prin acest fapt contribuind la majorarea transparenței activității financiare și la dezvoltarea economică în ansamblu.

  Mai multe răspunsuri la întrebări pe acest segment puteți găsi aici sau la Centrul Unic de Apel al SFS: 0 8000 15 25.

  Vezi aici Hotărârea de Guvern prin care a fost aprobat concursul.    

Noutăți asemănătoare

Felicitare !
08/03/2020
Felicitare !
Notă de informare privind drepturile subiecților de date cu caracter personal
05/03/2020
Notă de informare privind drepturile subiecților de date cu caracter personal
Serviciul Fiscal de Stat în instuiri cu contribuabilii din toată țara
05/03/2020
Serviciul Fiscal de Stat în instuiri cu contribuabilii din toată țara
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă agenții econimici să respecte legislația în vigoare
04/03/2020
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă agenții econimici să respecte legislația în vigoare
news-events