Serviciul Fiscal de Stat în dialog cu Centrul Internațional pentru Recuperarea Activelor din Elveția privind gestionarea și recuperarea activelor provenite din activități ilicite

06/08/2025
Directoarea Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban a avut la data 05 august 2025, o întrevedere cu expertul Centrului Internațional pentru Recuperarea Activelor (ICAR) al Institutului Basel pentru Guvernare din Elveția, David Mattan.

Discuțiile dintre părți au vizat modul în care ICAR poate sprijini autoritățile naționale, inclusiv Serviciul Fiscal de Stat, în eforturile legate de identificarea, gestionarea și recuperarea activelor provenite din activități ilicite.

În decursul întrevederii, a fost prezentată procedura actuală de administrare a bunurilor confiscate în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, precum și provocările întâmpinate în acest proces.

De asemenea, părțile au analizat cum cooperarea dintre Serviciul Fiscal de Stat și Centrul Internațional pentru Recuperarea Activelor ar putea aduce valoare adăugată, în special în cazuri complexe care necesită răspunsuri interinstituționale coordonate.

Centrul Internațional pentru Recuperarea Activelor este implicat activ alături de instituțiile din Republica Moldova din anul 2021, oferind expertiză practică în investigații financiare, cooperare internațională, asistență juridică reciprocă și consolidarea cadrelor juridice și de politici pentru recuperarea activelor.

Noutăți asemănătoare

Obligațiile fiscale achitate de contribuabilii din domeniul transportului și depozitării, monitorizați prin Programul de conformare, au crescut cu 7%
08/08/2025
Obligațiile fiscale achitate de contribuabilii din domeniul transportului și depozitării, monitorizați prin Programul de conformare, au crescut cu 7%
179 contribuabili din domeniul industriei prelucrătoare, monitorizați de SFS. Obligațiile fiscale calculate au crescut cu 10%
07/08/2025
179 contribuabili din domeniul industriei prelucrătoare, monitorizați de SFS. Obligațiile fiscale calculate au crescut cu 10%
Ședință comună SFS – APP privind recuperarea restanțelor fiscale ale întreprinderilor de stat
05/08/2025
Ședință comună SFS – APP privind recuperarea restanțelor fiscale ale întreprinderilor de stat
Rezultatele aplicării Programului de conformare în privința contribuabililor din domeniul construcțiilor. Obligațiile fiscale achitate au crescut cu 26%
05/08/2025
Rezultatele aplicării Programului de conformare în privința contribuabililor din domeniul construcțiilor. Obligațiile fiscale achitate au crescut cu 26%
news-events