Serviciul Fiscal de Stat în susținerea agricultorilor din țară

24/09/2020
    Astăzi, 24 septembrie curent, Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat un seminar on-line aferent „Subvenționării dobânzilor la creditele bancare contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020„. 
    În cadrul webinarului au participat circa 100 de reprezentanți din domeniul agricol. 
    Evenimentul a demarat cu salutul și discursul directorului SFS, doamna Ludmila Botnari, care a menționat deschiderea autorității pe care o conduce față de contribuabilii din domeniul agricol, subliniind că astfel de reuniuni sunt binevenite pentru ambele părți. 
    În cadrul seminarului, domnul Igor Lazari, șeful Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor, a prezentat modificările în Regulamentul cu privire la credite și rambursarea TVA, conform programelor aprobate de Legea nr.60 din 23.04.2020, precum și importanța utilizării surselor veridice de informații în aplicarea noilor prevederi. 
    La finele ședinței participanții au adresat întrebări, astfel, dialogul fiind unul constructiv. 
    Seminarul poate fi vizualizat la aici.


Galeria foto a noutatii:

Noutăți asemănătoare

ATENȚIE! Noi prevederi și aspecte de subvenționare a producătorilor agricoli  afectați de calamitățile naturale
23/09/2020
ATENȚIE! Noi prevederi și aspecte de subvenționare a producătorilor agricoli afectați de calamitățile naturale
ATENȚIE! Au mai rămas 3 zile pînă la expirarea termenului limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare și/sau impozitului funciar
22/09/2020
ATENȚIE! Au mai rămas 3 zile pînă la expirarea termenului limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare și/sau impozitului funciar
Serviciul Fiscal de Stat oferă suport informațional agenților economici din diverse domenii de activitate
21/09/2020
Serviciul Fiscal de Stat oferă suport informațional agenților economici din diverse domenii de activitate
Serviciul Fiscal de Stat în Conferință Internațională de fiscalitate online 𝗲-𝗧𝗔𝗫𝗖𝗢𝗡'𝟮𝟬
18/09/2020
Serviciul Fiscal de Stat în Conferință Internațională de fiscalitate online 𝗲-𝗧𝗔𝗫𝗖𝗢𝗡'𝟮𝟬
news-events