Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii la vigilență în contextul unor solicitări false expediate cu utilizarea ilegală a identității instituției

12/12/2024
Nou
Stimați contribuabili,

Serviciul Fiscal de Stat vă recomandă să fiți vigilenți la orice informație recepționată prin intermediul poștei electronice pretinsă a fi din partea autorității fiscale, în contextul intensificării escrocheriilor în mediul online cu utilizarea ilegală a identității instituției.

Înșelătoria se manifestă prin remiterea mesajelor la poștele electronice ale contribuabililor utilizând ilegal identitatea SFS, cu pretinsa solicitare de a achita careva obligații fiscale. Scopul acestui gen de mesaj fals răspândit în mediul online este de a estorca bani de la contribuabili.

În context, vă rugăm să ignorați astfel de mesaje și să informați imediat organele de drept, precum și Serviciul Fiscal de Stat, sau alte instituții abilitate.

Precizăm că, comunicarea Serviciului Fiscal de Stat cu contribuabilii aferent obligațiilor fiscale ale acestora are un caracter oficial, iar documentele sunt semnate cu semnătura electronică, a cărei autenticitate care poate fi verificată pe următorul link: https://msign.gov.md/#/verify/upload

De asemenea, vă rugăm să verificați orice informație pe pagina-web oficială a autorității fiscale www.sfs.md, precum și paginile oficiale ale instituției de pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram, Telegram). Ne puteți contacta telefonic la Centrul de apel al SFS: 0 8000 1525 sau oricare alt număr indicat la pagina Contacte de pe site-ul SFS.

Toată informația ce vizează activitatea autorității fiscale, obligațiile fiscale ale contribuabililor, sunt publicate exclusiv pe pagina-web oficială a autorității fiscale www.sfs.md, precum și paginile de pe rețele de socializare gestionate de către SFS.

Noutăți asemănătoare

Serviciul Fiscal de Stat a semnat acordul de colaborare interinstituțională privind unele măsuri pentru susținerea combaterii corupției
12/12/2024
Serviciul Fiscal de Stat a semnat acordul de colaborare interinstituțională privind unele măsuri pentru susținerea combaterii corupției
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” și SIA „Declarația electronică – persoane juridice”
12/12/2024
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” și SIA „Declarația electronică – persoane juridice”
Experții TAIEX vor oferi suport în elaborarea documentului de dezvoltare IT а SFS
11/12/2024
Experții TAIEX vor oferi suport în elaborarea documentului de dezvoltare IT а SFS
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 29%
10/12/2024
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 29%
news-events