Serviciul Fiscal de Stat, în contextul Proiectului de Modernizare a Administrării Fiscale (TAMP) finanțat de Banca Mondială, a semnat contract cu compania norvegiană Norway Registers Development AS care va evalua capacitatea Sistemului Informațional al SFS în vederea alinierii acestuia la cele mai bune practici internaționale.
Astăzi, 1 martie 2023, a avut loc prima ședință de inițiere (kick-off meeting) la care au participat membrii echipelor de management al proiectului. În cadrul ședinței au fost discutate obiectivele, termenul și activitățile planificate în vederea implementării proiectului. Finalizarea proiectului se planifică pentru mijlocul lunii august curent după parcurgerea celor trei etape principale: colectarea datelor; evaluarea lacunelor în SI; elaborarea conceptului IT și foaia de parcurs.
Scopul final al proiectului este de a avea un nou concept cu privire la sistemul IT al SFS și o Foaie de Parcurs de implementare pentru a finaliza modernizarea acestuia.