Serviciul Fiscal de Stat susținut de Fondul Monetar Internațional

06/09/2017

Serviciul Fiscal de Stat găzduiește în perioada, 5-18 septembrie, curent, misiunea de asistență tehnică a Fondului Monetar Internațional, în persoana dnei Mary Aiston. Misiunea este organizată în contextul Proiectului de administrare a veniturilor, finanțat de Regatul Țărilor de Jos.

Scopul vizitei Mary Aiston (director al domeniului persoanelor fizice bogate din cadrul Veniturilor și Vămii Majestății Sale din Marea Britanie) este îmbunătățirea procesului de administrare a persoanelor fizice-contribuabili mari. În special se va axa pe revizuirea procesului și criteriilor de selectare a persoanelor fizice-contribuabili mari, identificarea riscurilor specifice asociate acestor contribuabili, dezvoltarea direcțiilor strategice în partea ce ține de deservirea și conformarea contribuabililor.

Pe parcursul misiunii, în cadrul SFS, vor fi organizate ședințe cu subdiviziunile structurale ale SFS, precum și cu conducerea Ministerului Finanțelor.


Notă: Serviciul Fiscal de Stat beneficiază de asistența tehnică a Fondului Monetar Internațional în cadrul Proiectului de administrare a veniturilor, finanțat de Regatul Țărilor de Jos, începând cu luna august 2016 și care va avea finalitate în august 2019, în perioada 5 - 18 septembrie.

Galeria foto a noutății:

Noutăți asemănătoare

Fii informat – achită impozitul pe venit din chiria bunurilor imobiliare
05/09/2017
Fii informat – achită impozitul pe venit din chiria bunurilor imobiliare
20, 8 miliarde acumulate la Bugetul public național în opt luni ale anului curent - creștere cu 3,27 miliarde față de perioadă similară a anului precedent
04/09/2017
20, 8 miliarde acumulate la Bugetul public național în opt luni ale anului curent - creștere cu 3,27 miliarde față de perioadă similară a anului precedent
Achiziție de calculatoare și echipamente periferice de către Serviciul Fiscal de Stat
01/09/2017
Achiziție de calculatoare și echipamente periferice de către Serviciul Fiscal de Stat
Serviciul Fiscal de Stat interesat de serviciile unei companii cu experiență în domeniul sondajelor
25/08/2017
Serviciul Fiscal de Stat interesat de serviciile unei companii cu experiență în domeniul sondajelor
news-events