Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii care obțin venituri din câștigurile de la jocurile de noroc și/sau pariuri sportive realizate prin intermediul rețelelor de comunicații electronice să se conformeze voluntar la respectarea prevederilor legislației în vigoare.
În acest sens, menționăm că, potrivit prevederilor art. 12 alin. 14 din Codul Fiscal, câştigul obţinut prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice reprezintă valoarea totală a sumei retrase din contul de joc.
Respectiv, veniturile din câștigurile de la jocurile de noroc și loterii/pariuri realizate de către persoanele fizice, prin intermediul rețelelor de comunicații electronice se supun impozitării cu 12%.
Concomitent, potrivit modificărilor operate prin Legea nr. 257 din 16.12.2020, în vigoare din 01.01.2021, Codul Penal a fost completat cu articolul 2423 - Încălcarea legislației privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc care constituie monopol de stat.
Articolul respectiv prevede răspundere penală pentru organizarea și desfășurarea pe teritoriul Republicii Moldova a activităților în domeniul jocurilor de noroc care constituie monopol de stat, de către persoane neautorizate, precum și orice acțiuni de import, promovare, susținere, intermediere, facilitare sau încurajare a acestor activități, inclusiv prestarea de servicii de plată sau plată electronică în condițiile Legii nr. 114/2012 cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică în favoarea persoanelor neautorizate să organizeze şi să desfășoare pe teritoriul Republicii Moldova activități în domeniul jocurilor de noroc care constituie monopol de stat.
Astfel, în scopul asigurării unei interacțiuni bazate pe angajamente reciproce și sarcini asumate respectate, SFS recomandă contribuabililor să se conformeze voluntar la respectarea prevederilor legislației în vigoare.