Un grup de studenți de la ASEM vor efectua stagiul de practică în cadrul SFS

25/04/2023
Un grup de 12 studenți de la Facultatea „Finanțe și bănci” a Academiei de Studii Economice din Moldova au ales să efectueze practica de producție în cadrul Serviciului Fiscal de Stat.

În context, Directorul Serviciului Fiscal de Stat, dl Petru Rotaru a avut o sesiune de dialog cu studenții, mulțumindu-le pentru faptul că au ales autoritatea fiscală în calitate de instituție pentru desfășurarea stagiului de practică.

„Ne dorim să formăm o echipă. Vă rog să vă implicați, să veniți inclusiv cu anumite propuneri sau obiecții referitor la activitatea autorității. Dacă vă veți regăsi în această activitate, aveți inclusiv șanse de a vă angaja în cadrul Serviciului Fiscal de Stat după absolvire, iar petrecerea stagiului de practică în cadrul instituției va constitui un avantaj”, a declarat Directorul SFS.

Dl Petru Rotaru a mai menționat că autoritatea fiscală pune accent pe atragerea tinerilor specialiști în cadrul SFS: „Avem foarte mulți tineri în echipă, inclusiv în funcții de conducere. În context, instituția oferă foarte multe posibilități de dezvoltare și creștere profesională, spectrul domeniilor de activitate fiind unul destul de vast”.

Precizăm că, studenții vor fi repartizați în cadrul Direcțiilor deservire fiscală din municipiul Chișinău, unde vor efectua stagiul de practică pe parcursul lunii mai 2023.

Noutăți asemănătoare

În atenția contribuabililor care doresc restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus
21/04/2023
În atenția contribuabililor care doresc restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus
Conducerea SFS a avut o discuție cu reprezentanții Asociației Băncilor din Moldova
20/04/2023
Conducerea SFS a avut o discuție cu reprezentanții Asociației Băncilor din Moldova
Directorul SFS Petru Rotaru s-a întâlnit cu membrii Asociației Business-ului European
20/04/2023
Directorul SFS Petru Rotaru s-a întâlnit cu membrii Asociației Business-ului European
În atenția persoanelor fizice care au obținut venituri din prestarea serviciilor către companii IT nerezidente
20/04/2023
În atenția persoanelor fizice care au obținut venituri din prestarea serviciilor către companii IT nerezidente
news-events