Veteranii Fiscului contribuie la promovarea reformelor

23/10/2014
Chișinău, 23 octombrie 2014 – Colaboratorii pensionați ai Serviciului Fiscal de Stat au toată competența necesară modernizării europene a autorității fiscale, pe acest motiv este de datoria colegilor mai tineri să valorifice cât mai eficient această resursă, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul celei de-a treia reuniuni regionale a funcționarilor și veteranilor Fiscului, desfășurată la Călărași.   Prezentă la eveniment, Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a salutat implicarea foștilor colaboratori ai SFS în procesele de modernizare europeană a instituției, menționând faptul că doar prin promovarea unor reforme eficiente vom reuși să obținem condiții de viață mai bune și un trai decent pentru toți cetățenii Republicii Moldova. În același context, Ion Prisăcaru a apreciat înalt aportul veteranilor SFS la dezvoltarea autorității fiscale naționale și a relevat importanța de a combina experiența generației în vârstă cu dinamismul tinerilor, pe această cale fiind posibil de accelerat procesul de modernizare europeană a autorității fiscale. De asemenea, Șeful SFS a mai menționat și latura umană a unor asemenea practici, insistând asupra faptului că veteranii SFS trebuie să se bucure de atenția colegilor mai tineri. Ion Prisăcaru a mai specificat că, în acord cu vasta campanie de modernizare europeană a Serviciului Fiscal de Stat, conducerea SFS îți propune să diversifice la maximum căile de comunicare cu mediul de afaceri și, în acest sens, a fost lansată ideea ca în toate localitățile din Republica Moldova să fie identificată câte o persoană, care să fie ”Prietenul Fiscului”, și care să disemineze mesajele autorității fiscale printre cetățeni, să le ofere consultanță și să fortifice un dialog constructiv în ambele sensuri. Prietenii Fiscului, a menționat Șeful SFS, ne propunem să-i identificăm preponderent din mediul colaboratorilor pensionați ai Fiscului și vă chemăm să participați activ la implementarea acestei inițiative.  Pe finalul întrevederii, reprezentanții veteranilor Fiscului au salutat inițiativa desfășurării unor asemenea activități colective și, exprimată fiind susținere deplină, au  mai evidențiat importanța faptului că  Asociația Obștească ”Uniunea Funcționarilor, Veteranilor și Pensionarilor Serviciului Fiscal de Stat” întrunește în rândurile sale membri din toate raioanele Republicii Moldova. Notă: Asociația Obștească ”Uniunea Funcționarilor, Veteranilor și Pensionarilor Serviciului Fiscal de Stat” a fost constituită la 25 iunie 2013. Scopurile de bază ale activității sunt promovarea și protecția drepturilor și intereselor comune și particulare ale funcționarilor Serviciului Fiscal de Stat; participarea la perfecționarea cadrului normativ-legislativ și elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul fiscal; organizarea activității de binefacere atât pentru membrii săi, cât și pentru păturile social-vulnerabile ale societății. Galeria foto a noutatii: Foto: fisc.md

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events