Cheltuielile legate de activitatea de întreprinzător (art. 24 alin. (1) CF)

       În conformitate cu prevederile art. 24 (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate și suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cazul activității de întreprinzător.          
     Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         
      Normele de consum de combustibil și lubrifianți în transportul auto sunt reglementate prin ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii nr. 172 din 9 decembrie 2005 (modificat și completat prin Ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii nr. 348 din 11 iulie 2018).           
      Astfel, conform ordinului nominalizat, pentru modelele, mărcile și modificațiile noi de tehnică auto, pentru care nu sunt aprobate norme de consum de combustibil (lipsește în actul normativ respectiv), conducătorii administrațiilor locale și întreprinderilor sunt în drept să pună în aplicare, în modul stabilit, norme provizorii, care vor fi aplicate pîna la aprobarea acestora de către organul respectiv.          
      Prin urmare, în cazul în care cheltuielile ce țin de consumul de combustibil cuprind cheltuielile exclusiv în cazul activității de întreprinzător, care sunt confirmate documentar, acestea pot fi deduse în scopuri fiscale în modul general stabilit de Codul fiscal.

        Urmează a fi deduse în scopuri fiscale, cheltuielile suportate de contribuabil ce ţin de consumul de combustibil şi lubrifianţi, în cazul în care normele date de consum nu sunt aprobate de catre Agenţia Transporturi? Pot fi aprobate de catre contribuabil, normele interne de consum de combustibil pentru mijloacele de transport, neprevăzute în Normele de consum de combustibil şi lubrifianţi în transportul auto, aprobat prin ordinul Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor nr. 172 din 09.12.2005?          În conformitate cu prevederile art.24 (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate şi suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cazul activităţii de întreprinzător.          Totodată, conform pct.39 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr.77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuielile, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sînt definite atît cu indicii calitativi, cît şi cu indicii cantitativi.          Normele de consum de combustibil şi lubrifianţi în transportul auto sunt reglementate prin ordinul Agenţiei Transporturi (anterior Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor) nr.172 din 09.12.2005.          Astfel, conform ordinului nominalizat, pentru modelele, mărcile şi modificaţiile noi de tehnică auto, pentru care nu sunt aprobate norme de bază de consum de combustibil (lipseşte în prezentul act normativ), conducătorii administraţiilor locale şi întreprinderilor sînt în drept sa pună în aplicare, în modul stabilit, norme provizorii, care vor fi aplicate pîna la aprobarea acestora de către Agenţia Transporturi.          Prin urmare, în cazul în care cheltuielile ce ţin de consumul de combustibil cuprind cheltuielile exclusiv în cazul activităţii de întreprinzător, care sunt confirmate documentar, acestea pot fi deduse în scopuri fiscale în modul general stabilit de Codul fiscal.

       În conformitate cu prevederile art.24 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul în care cheltuielile aferente procurării abonamentului pentru transport sunt suportate de către entitate exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzator, acestea se vor permite la deducere în scopuri fiscale, cu confirmarea documentară suportării acestora.

        Se vor permite la deduceri în scopuri fiscale, cheltuielile suportate de entitate la efectuarea junketului, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător si în baza căror documente se confirma cheltuielile suportate?           În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.         Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         Aferent confirmării cheltuielilor suportate privind efectuarea junketului, menționam că, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea contabilității nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare și centralizatoare. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Lege, entitatea utilizează formulare tipizate de documente primare, aprobate de Ministerul Finanțelor. În lipsa formularelor tipizate sau dacă acestea nu satisfac necesitățile entității, entitatea elaborează și utilizează formulare de documente, aprobate de conducerea ei, cu respectarea cerințelor art. 19 alin. (6) din Legea respectivă.          În cazul în care lipsește confirmarea documentară a cheltuielilor calificate ca ordinare și necesare, suportate pe parcursul perioadei fiscale, potrivit prevederilor art. 24 alin. (10) din Codul fiscal, deducerea acestora se permit în mărime 0,2% din venitul impozabil.

       Conform art. 24 alin (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          
       Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         
       În partea ce ține de cheltuielile suportate pentru achitarea salariului membrilor comisiei de cenzori, cu care este încheiat contractul individual de muncă menționăm că, contribuabilul este în drept sa efectueze deducerea acestor cheltuieli, conform punctului 26 din Anexa nr. 1 la Hotarîrea menționată.

        Este în drept ca întreprinderea să efectueze deducerea cheltuielilor suportate la achitarea salariului membrilor comisiei de cenzori?          Conform art. 24 alin (1) al Codului fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.          Totodată, conform punctului 39 Anexei №1 Hotarîrea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuielile, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activităţi de întreprinzator, fără de care este imposibil de a face business, care sînt definite atît cu indici calitativi, cît şi cu indici cantitativi.          Ceea ce ţine de cheltuielile suportate pentru achitarea salariului membrilor comisiei de cenzori, cu care este încheiat contractul individual de muncă, menţionăm că contribuabilul este în drept sa efectueze deducerea acestor cheltuieli, conform punctului 39 Anexei №1 Hotarîrea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2008.

        Care este modalitatea deducerii în scopuri fiscale a reziduurilor, deşeurilor şi perisabilităţii naturale?         În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activitatii de întreprinzător. Totodată, alin. (13) al articolului menţionat, stabileşte că, deducerea reziduurilor, deseurilor şi perisabilităţii naturale se permite în limitele aprobate anual de către conducătorii întreprinderilor.

        Conform alin. (4) art. 24 din Codul fiscal, prin derogare de la art. 30 din Cod, se permite deducerea sumelor achitate ca impozite şi taxe de către subdiviziunile situate în unităţile administrativ-teritoriale, al caror buget nu constituie parte componentă a bugetului public naţional.

       În conformitate cu art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.           
     Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         
      Astfel, se va permite deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor de judecată suportate de agentul economic, dacă aceste cheltuieli se vor califica ca cheltuieli ordinare și necesare.

        Se permite deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor de judecată suportate de companiile de leasing?         Conform, art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător. Totodată, conform pct. 39 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotarîrea Guvernului nr. 77 din 30.01.2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît şi cantitativi.          Astfel, se va permite deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor de judecată suportate de companiile de leasing, dacă aceste cheltuieli se vor califica ca cheltuieli ordinare şi necesare.

       Conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.           
      Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         
      De asemenea, în conformitate cu art. 11 alin. (1) din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15 decembrie 2017, faptele economice se contabilizează în temeiul documentelor primare.           
     Prin urmare, subiectul este obligat să argumenteze dreptul la deducerea cheltuielilor prin prezentarea documentelor confirmative corespunzătoare.           
      Totodată, potrivit pct. 241 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, deducerea cheltuielilor nu poate fi efectuată în baza avizului de însoțire a mărfii.           
      Astfel, entitatea nu este obligată să prezinte descifrarea apelurilor telefonice, cu condiția existenței documentelor ce vor confirma caracterul ordinar și necesar al cheltuielilor suportate.

        Pot fi deduse în scopuri fiscale, cheltuielile pentru telefonia fixă în cazul lipsei descifrării convorbirilor telefonice?           Conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.           Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         De asemenea, în conformitate cu art. 19 alin. (1) din Legea contabilității nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare și centralizatoare.           Prin urmare, subiectul este obligat să argumenteze dreptul la deducerea cheltuielilor prin prezentarea documentelor confirmative corespunzătoare.           Astfel, entitatea nu este obligată să prezinte descifrarea apelurilor telefonice, cu condiția existenței documentelor ce vor confirma caracterul ordinar și necesar al cheltuielilor suportate.

      În conformitate cu art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          
     Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.
      Potrivit art. 4 alin. (1) și (4) din Legea salarizării nr. 847-XV din 14 februarie 2002, în sistemul tarifar şi sistemele netarifare salariul include salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei), salariul suplimentar (adaosurile şi sporurile la salariul de bază) şi alte plăţi de stimulare şi compensare. Alte plăţi de stimulare şi compensare includ recompensele conform rezultatelor activităţii anuale, premiile potrivit sistemelor şi regulamentelor speciale, plăţile de compensare, precum şi alte plăţi neprevăzute de legislaţie care nu contravin acesteia.          
       În conformitate cu art. 1651 din Codul muncii nr. 154-XV din 28 martie 2003, angajatorul este în drept să acorde anual salariaților ajutor material în modul și condițiile prevăzute de contractul colectiv de muncă, de alt act normativ la nivel de unitate și/sau de actele normative în vigoare. Ajutorul material poate fi acordat salariatului, în baza cererii lui scrise, în orice timp al anului ori adăugat la indemnizația de concediu (art.117 din Codul muncii).          
       Respectiv, cheltuielile suportate de către agentul economic aferente plăților de stimulare, inclusiv sub forma de premii sau ajutoare materiale, care sunt legate de retribuirea muncii în cadrul activității de întreprinzător în condițiile reglementării printr-un act intern sau contract colectiv de muncă, se vor permite la deducere în scopuri fiscale prin prisma prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul Fiscal, fiind calificate ca ordinare și necesare.

        Se vor permite la deducere în scopuri fiscale cheltuielile suportate de agentul economic aferent plaţilor de stimulare şi compensare sub formă de premii acordate angajaţilor acestuia?           În conformitate cu art. 24 alin. (1) din Codul fiscal se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător. Totodată, conform punctului 39 din Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotarîrea Guvernului nr. 77 din 30.01.2008, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît și indici cantitativi.          Respectiv, dacă cheltuielile suportate de către agentul economic aferente plaților de stimulare și compensare sub forma de premii, sunt incluse în sistemul de salarizare și sunt stabilite de contractele colective de muncă precum și de alte acte legislative și normative care reglementează relațiile de muncă, acestea avînd un caracter obligatoriu se vor permite la deducere în scopuri fiscale prin prisma prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul Fiscal, fiind calificate ca ordinare și necesare. În caz contrar, acestea nu se vor deduce.          În ceea ce privește deducerea cheltuielilor aferente calculării primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii menționam că, acestea se vor permite la deducere în conformitate și cuantumurile stabilite de legislație.

       În conformitate cu prevederile alin. (1) art. 24 din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          
       Potrivit pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         
     De asemenea, conform prevederilor pct. 24 din Hotarîrea menționată, la determinarea venitului impozabil, din venitul brut se deduc cheltuielile suportate în scopul desfășurării activității de întreprinzător, ce țin de fabricarea (executarea, prestarea) și desfacerea producției (lucrărilor, serviciilor), producerea și desfacerea mărfurilor, mijloacelor fixe și altor bunuri, precum și cheltuielile legate de obținerea altor venituri, bazate pe prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate și Standardelor Internaționale de Raportare Financiară care nu contravin prevederilor Codului.          
       Astfel, cheltuielile pentru întreținerea fondatorului, inclusiv cheltuielile pentru deservirea tehnico-sanitară, asigurarea cu mobilier, inventar și rechizite de birou, reparația birourilor, amortizarea imobilului folosit de către instituția publică, precum și amortizarea altor mijloace fixe, nu vor fi permise la deducere în scopuri fiscale, deoarece cheltuielile enumerate nu se conformă art. 24 alin. (1) din Codul fiscal.

        Vor fi permise la deducere cheltuielile suportate de către întreprindere pentru întreţinerea fondatorului, care este instituţie publică, fără primirea cărorva recompense?          În conformitate cu prevederile alin. (1) art. 24 din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.          Potrivit pct. 39 din anexa nr. 1 la Hotarîrea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuielile, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît şi cu indici cantitativi.          De asemenea, conform prevederilor pct. 37 din Hotarîrea menţionată, la determinarea venitului impozabil, din venitul brut se deduc cheltuielile ce ţin de fabricarea (executarea, prestarea) şi desfacerea producţiei (lucrărilor, serviciilor), producerea şi desfacerea marfurilor, mijloacelor fixe şi altor bunuri, precum şi cheltuielile legate de obţinerea altor venituri impozabile, care se determină conform SNC sau SIRF, luînd în consideraţie prevederile Codului.          Astfel, cheltuielile pentru întreţinerea fondatorului, inclusiv cheltuielile pentru deservirea tehnico-sanitară, asigurarea cu mobilier, inventar şi rechizite de birou, reparaţia birourilor, precum şi uzura pentru suprafeţele folosite de către minister şi alte mijloace fixe nu vor fi permise la deducere în scopuri fiscale, deoarece acestea nu se conformă prevederilor alin. (1) art. 24 din Codul fiscal.

       Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          
       Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.          
      De asemenea, potrivit art. 30 din Codul fiscal, restricții privind deducerea TVA aferent mărfurilor și serviciilor utilizate în cadrul activității de întreprinzător nu sunt.          
      Prin urmare, suma TVA aferentă procurărilor de mărfuri și servicii utilizate în activitatea de întreprinzător pentru care, potrivit art. 102 din Codul fiscal, nu se asigură dreptul la deducere, se raportează la costuri sau la cheltuieli, ulterior fiind dedusă la aprecierea obligațiilor la impozitul pe venit în modul general stabilit.

        Este deductibilă în scopuri fiscale suma TVA aferentă procurărilor valorilor materiale și servicii utilizate în activitatea de întreprinzător pentru care nu se asigură dreptul la trecerea în cont a TVA, în temeiul art. 102 din Codul fiscal?         Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          Totodată, conform pct. 39 din Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor activități de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît și cu indici cantitativi.           De asemenea, potrivit art. 30 din Codul fiscal, restricții privind deducerea TVA aferent mărfurilor și serviciilor utilizate în cadrul activității de întreprinzător nu sunt.           Prin urmare, suma TVA achitată aferentă procurărilor de mărfuri și servicii utilizată în activitatea de întreprinzător pentru care potrivit art. 102 din Codul fiscal, nu se asigură dreptul la trecere în cont, se raportează la cheltuieli, ulterior fiind dedusă la aprecierea obligațiilor la impozitul pe venit în modul general stabilit.

      Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          
       Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.          
      Prin urmare, în cazul în care suma TVA aferentă mărfurilor și serviciilor care nu sunt utilizate în activitatea de întreprinzător, pentru care potrivit art. 102 din Codul fiscal, nu se asigură dreptul la deducere, se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei în temeiul alin. (8) din articolului menționat, fără a fi deduse în scopuri fiscale la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit.         
       Totodată, în cazul efectuării donației în scopuri filantropice sau de sponsorizare, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) din Codul fiscal, suma TVA, pentru care nu se asigură dreptul la deducere, potrivit art. 102 din Cod, la determinarea impozitului pe venit se va deduce ca cheltuieli în scopuri filantropice sau de sponsorizare în limita stabilită la articolul menționat.

 Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.   Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.  Prin urmare, în cazul în care suma TVA aferentă mărfurilor și serviciilor care nu sunt utilizate în activitatea de întreprinzător, pentru care potrivit art. 102 din Codul fiscal, nu se asigură dreptul la deducere, se raportează la cheltuieli în temeiul alin. (8) din articolului menționat, fără a fi deduse în scopuri fiscale la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit.   Totodată, în cazul efectuării donației în scopuri filantropice sau de sponsorizare, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) din Codul fiscal, suma TVA, pentru care nu se asigură dreptul la deducere, potrivit art. 102 din Cod, la determinarea impozitului pe venit se va deduce ca cheltuieli în scopuri filantropice sau de sponsorizare în limita stabilită la articolul menționat.

      În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (4) din Codul fiscal, agenții economici care, pe parcursul perioadei fiscale declarate, devin plătitori de T.V.A. vor aplica regimul de impozitare în modul general stabilit din momentul în care sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A.         
     De asemenea, agenții economici, inclusiv și persoanele care pe parcursul perioadei fiscale au devenit plătitori ai TVA, sunt obligați să țină evidența fiscală a veniturilor și cheltuielilor în modul general stabilit pe tot parcursul anului, cu posibilitatea determinării cuantumului deducerilor din venitul impozabil aferent perioadei anului în care acesta este plătitor al TVA.         
      Prin urmare, pentru perioada fiscală în care agentul economic a aplicat diferite regimuri fiscale privind impozitul pe venit acesta va prezenta două dări de seamă corespunzător regimului utilizat.

Cum se vor deduce în scopuri fiscale cheltuielile la agenții economici care, fiind subiecți ai impunerii cu impozitul pe venit aferent venitului operațional, pe parcursul unei perioade fiscale, au devenit plătitori ai TVA?         În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (4) din Codul fiscal, agenții economici care, pe parcursul perioadei fiscale declarate, devin plătitori de TVA vor aplica regimul de impozitare în modul general stabilit din momentul în care sunt înregistrați ca plătitori de TVA.           De asemenea, agenții economici, inclusiv și persoanele care pe parcursul perioadei fiscale au devenit plătitori ai TVA, sunt obligați să țină evidența fiscală a veniturilor și cheltuielilor în modul general stabilit pe tot parcursul anului, cu posibilitatea determinării cuantumului deducerilor din venitul impozabil aferent perioadei anului în care acesta este plătitor al TVA.          Prin urmare, pentru perioada fiscală în care agentul economic a aplicat diferite regimuri fiscale privind impozitul pe venit acesta va prezenta două dări de seamă corespunzător regimului utilizat.  (Poziția dată se regăsește și în Ordinul Șefului IFPS nr. nr.1983 din 01.10.2013.)

       În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (5) din Codul fiscal, agenții economici care, pe parcursul perioadei fiscale declarate, au încetat a fi plătitori de T.V.A. vor aplica regimul de impozitare prevăzut de capitolul 71 din Codul fiscal din momentul menționat la art. 113 alin. (4) al Codului.
      De asemenea, agenții economici, inclusiv și piersoanele care pierd statutul de plătitor al TVA pe parcursul anului, sunt obligați să țină evidența fiscală a veniturilor și cheltuielilor în modul general stabilit pe tot parcursul anului, cu posibilitatea determinării cuantumului deducerilor din venitul impozabil aferent perioadei anului în care acesta este plătitor al TVA.          
       Prin urmare, pentru perioada fiscală în care agentul economic a aplicat diferite regimuri fiscale privind impozitul pe venit acesta va prezenta două dări de seamă corespunzător regimului utilizat. 
(Poziţia dată se regăseşte şi în Ordinul Şefului IFPS nr.1983 din 01.10.2013.)

        Cum se vor deduce în scopuri fiscale cheltuielile la agenţii economici care, fiind subiecţi ai impunerii în modul general stabilit, pe parcursul unei perioade fiscale, au pierdut statutul de plătitori ai TVA?          În conformitate cu prevederile art.541 alin.(5) din Codul fiscal, agenţii economici care, pe parcursul perioadei fiscale declarate, devin plătitori de TVA vor aplica regimul de impozitare în modul general stabilit din momentul în care sînt înregistraţi ca plătitori de TVA.          Astfel, cînd agentul economic pierde statutul de plătitor al TVA pe parcursul anului, acesta este obligat să ţină evidenţa fiscală a cheltuielilor în modul general stabilit pe tot parcursul anului, cu posibilitatea deducerii cheltuielilor din venitul impozabil proporţional perioadei anului în care acesta este plătitor al TVA.         Respectiv, agentul economic va prezenta două dări de seamă aferente perioadelor în care a aplicat diferite regimuri fiscale (Forma IVAO şi Forma VEN12).  Poziţia dată se regăseşte şi în Ordinul Şefului IFPS nr.1983 din 01.10.2013.

         În conformitate cu prevederile art. 31 alin. (4) din Codul fiscal, organizaţiilor de creditare nebancară li se permite deducerea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi ce ţin de nerestituirea creditelor nebancare şi neachitarea dobânzilor aferente şi acoperirii creanţelor ce ţin de nerecuperarea ratelor şi a dobânzilor de leasing financiar în limita provizioanelor calculate conform regulamentelor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

        Cum se determină cuantumul provizioanelor destinate acoperirii creanţelor ce ţin de nerecuperarea ratelor şi dobînzilor de leasing începînd cu 01.01.2014?         Redacţia Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.324 din 23.12.2013 (publicată în Monitorul Oficial nr.320-321 din 31.12.2013), prin care au fost operate modificări în art. 31 alin. (6) din Codul fiscal, începînd cu 01.01.2014, companiilor de leasing li se permite deducerea provizioanelor destinate acoperirii creanţelor ce ţin de nerecuperarea ratelor şi dobînzilor de leasing în mărime de pînă la 5% din soldul mediu anual al creanţelor aferente contractelor de leasing, dacă aceste creanţe sînt datorate de o persoană care nu este afiliată contribuabilului.           Pornind de la redacţia actuală, determinarea valorii provizioanelor permise spre deducere se efectuează în modul următor:         1.din lista tuturor creanţelor aferente contractelor de leasing se exclud creanţele persoanelor afiliate contribuabilului. Noţiunea „persoană afiliată” este similară cu noţiunea „persoană interdependentă”, stipulată în art. 5 pct. 12) din CF;         2.se determină soldul mediu anual al creanţelor în baza datelor obţinute la pct. 1. Soldul mediu anual (SMA) al creanţelor se determină cu ajutorul mediei cronologice simple. Pentru anul 2014 se va aplica următoarea formulă: SMA = [½(soldul creanţelor la 01.01.14) + soldul creanţelor la 01.02.14 + … + soldul la 01.12.14 + ½(soldul creanţelor la 01.01.15)] / 12;         3.se aplică coeficientul de 5% asupra valorii soldului mediu anual calculat la pct. 2.

        Potrivit art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          
       Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         
       Prin urmare, cheltuielile aferente activității de publicitate, care se conformă prevederilor Legii „Cu privire la publicitate” nr. 1227-XIII din 27 iunie 1997, sunt permise la deducere în temeiul art. 24 din Codul fiscal.          
      Mărimea deducerii cheltuielilor pentru publicitate în scopuri fiscale nu este limitată.

        Sunt oare permise pentru deducere în scopuri fiscale cheltuielile de publicitate?           Potrivit art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.         Conform pct. 39 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.77 din 30.01.2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atât cu indici calitativi, cât şi cu indici cantitativi.         Prin urmare, cheltuielile aferente activităţii de publicitate, care se conformă prevederilor Legii „Cu privire la publicitate” nr. 1227-XIII din 27.06.1997, sunt permise la deducere în temeiul art. 24 din Codul fiscal.          Mărimea deducerii cheltuielilor pentru publicitate în scopuri fiscale nu este limitată.

         În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.         
        Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         
       Cu referință la necesitatea asigurării angajaților cu apă potabilă informăm că, conform art. 9 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008, angajatorul este obligat să asigure securitatea și sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele ce țin de activitatea desfășurată.
      Astfel, cheltuielile angajatorului pentru asigurarea salariaților cu apă potabilă, în scopul creării condițiilor necesare pentru desfășurarea procesului de muncă, se consideră cheltuieli ordinare și necesare suportate în activitatea de întreprinzător și în scopuri fiscale se permit la deduceri la determinarea obligațiilor la impozitul pe venit.

        Se vor permite la deduceri în scopuri fiscale cheltuielile suportate de către angajator la procurarea apei potabile pentru angajaţii săi?          În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.          Potrivit pct. 39 din Anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 30.01.2008 (Monitorul Oficial nr. 32-33/174 din 15.02.2008), cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuielile, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atât cu indici calitativi, cât şi cu indici cantitativi.          Cu referinţă la necesitatea asigurării angajaţilor cu apă potabilă informăm că, conform art. 9 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186-XVI din 10.07.2008, angajatorul este obligat să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele ce ţin de activitatea desfăşurată.          Astfel, cheltuielile angajatorului pentru asigurarea salariaţilor cu apă potabilă, în scopul creării condiţiilor necesare pentru desfăşurarea procesului de muncă, se consideră cheltuieli ordinare şi necesare suportate în activitatea de întreprinzător şi în scopuri fiscale se permit la deduceri la determinarea obligaţiilor la impozitul pe venit.

       Conform prevederilor art. 24 alin. (9) din Codul fiscal, nu se permite deducerea cheltuielilor legate de obţinerea venitului scutit de impozitare.         
       Astfel, având în vedere că normele sus menționate se referă doar la venitul scutit de impozitare, acestea se extend respectiv doar asupra anumitor facilități fiscal definite conform art.6 alin. (9) lit. g) al Codului fiscal, fără a fi extinse asupra veniturilor atribuite la art.20 ale aceluiași cod, deoarece norma în cauză se referă doar la tipurile de venit care nu se include în venitul brut, adică nu sunt obiect al impunerii și respective nu se impozitează cu impozitul pe venit.        
[În temeiul explicațiilor Parlamentului Republicii CEB nr.184 din 12 mai 2017 Moldova și Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova nr.14/3-06/440 din 23 decembrie 2015]

         Potrivit prevederilor Codului fiscal:   •facilităţile (înlesnirile) fiscale reprezintă elemente de care se ţine seama la estimarea obiectului impozabil, la determinarea cuantumului impozitului sau taxei, precum şi la încasarea acestuia, sub formă de (art.6, alin.(9), lit. g)):   - scutire parţială sau totală de impozit sau taxă;   - scutire parţială sau totală de plata impozitelor sau taxelor;   •nu se permite deducerea cheltuielilor legate de obţinerea venitului scutit de impozitare (art. 24 alin.(9)).    Concomitent, art. 20 din Codul fiscal stipulează tipurile de venit care nu se includ în venitul brut. La completarea Declarației cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) întru determinarea obligațiilor fiscale privind impozitul pe venit, în anexa 1D rînd. 02012 contribuabilul ajustează venitul cu suma veniturilor obținute conform art. 20 din Codul fiscal. Totodată, în anexa 4D se determină suma venitului scutit de impozit.   Reieșind din expuse mai sus și conform explicațiilor Ministerului Finanțelor nr. 14/3-06/440 din 23.12.2015, prevederile art.24 alin. (9) din Codul fiscal nu se extind asupra veniturilor stipulate de art. 20 din Codul fiscal, dat fiind faptul că neimpozitarea acestor venituri nu reprezintă facilități fiscale.

       Conform art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          
      Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         
     Concomitent, menționam, că legislația fiscală nu prevede careva restricții aferent cuantumului deducerii cheltuielilor, în cazul in care valoarea bunului comercializat este mai mica decît costul de procurare a acestuia, cu excepția prevederilor art. 24 alin. (8) din Codul fiscal.

        Se va permite la deducere diferența dintre valoarea livrării și prețul de procurare a bunurilor, în cazul in care valoarea bunurilor comercializate este mai mica decît prețul de procurare a acestora?           Conform art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.          Totodată, conform pct. 39 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 30.01.2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît şi cantitativi.          Concomitent, menționam, că legislația fiscală nu prevede careva restricții aferent cuantumului deducerii cheltuielilor, în cazul in care valoarea bunurilor comercializate este mai mica decît prețul de procurare a acestora.

        În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Codul fiscal, nu se permite deducerea impozitului pe venit, instituit în prezentul titlu, a penalităţilor şi a amenzilor aferente lui, precum şi a amenzilor şi penalităţilor aferente altor impozite, taxe şi plăţi obligatorii la buget, a amenzilor şi penalităţilor aplicate pentru încălcarea actelor normative.         
       Totodată, legislația fiscală nu prevede careva restricții aferent deducerii cheltuielilor legate de clauza penală suportate în baza contractului între părți.         
        Astfel, cheltuielile legate de clauza penală suportate în baza contractului între părți vor fi permise la deducere prin prisma art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, dacă sunt aferente activității de întreprinzător.

        În conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea oricărei datorii compromise, conform legislaţiei, dacă această datorie s-a format în cadrul desfăşurării activităţii de întreprinzător.          
      Totodată, potrivit art. 5 pct. 32) din Codul fiscal, datorie compromisă reprezintă creanţă care este nerambursabilă în cazurile în care:          
a) agentul economic lichidat nu are succesor de drepturi;          
b) persoana juridică sau fizică care desfăşoară activitate de întreprinzător, declarată insolvabilă, nu are bunuri;         
c) persoana fizică care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi gospodăria ţărănească (de fermier) sau întreprinzătorul individual nu are, în decurs de 2 ani din ziua apariţiei datoriei, bunuri sau este în insuficienţă de bunuri ce ar putea fi percepute în vederea stingerii acestei datorii;          
d) persoana fizică a decedat şi nu mai există persoane obligate prin lege să onoreze obligaţiile acesteia;          
e) persoana fizică, inclusiv membrii gospodăriei ţărăneşti (de fermier) sau întreprinzătorul individual, care şi-a părăsit domiciliul nu poate fi găsită în decursul termenului de prescripţie stabilit de legislaţia civilă;          
f) există actul respectiv al instanţei de judecată sau al executorului judecătoresc (decizie, încheiere sau alt document prevăzut de legislaţia în vigoare) potrivit căruia perceperea datoriei nu este posibilă.          Calificarea datoriei drept compromisă, în cazurile specificate mai sus, are loc doar în baza documentului corespunzător prin care se confirmă apariţia circumstanţei respective de implicare într-o formă juridică în condiţiile legii.
       Astfel, la existența actului corespunzător prin care se confirmă apariţia circumstanţei respective de implicare într-o formă juridică în condiţiile legii, creanța va fi recunoscută ca datorie compromisă și permisă la deducere.          
       În cazul în care entitatea nu dispune de actul corespunzător ce ar confirma apariţia circumstanţei respective, creanța respectivă nu va fi recunoscută la deducere.

        În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.         
       Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         
      Potrivit art.1 din Legea taxei de stat nr.1216-XII din 3 decembrie 1992, taxa de stat este suma percepută de către organele de stat, împuternicite special pentru acest fapt, de la persoanele fizice și juridice, în ale căror interese sunt exercitate acțiuni sau eliberate documente de importanță juridică.          
     Astfel, se va permite deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor suportate pentru taxa de stat în cazul în care agentul economic va putea confirma documentar că cheltuielile respective au fost suportate în cadrul desfășurării activității de întreprinzător și se vor califica ca cheltuieli ordinare și necesare.          
       Concomitent, în calitate de documente care vor putea servi drept temei pentru confirmarea faptului că cheltuielile au fost suportate în cadrul desfășurării activității de întreprinzător pot servi încheierea instanței de judecată, precum și ordinul de plată a taxei de stat.

        Se permite deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor suportate de agentul economic pentru taxa de stat?           În conformitate cu prevederile art.24 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.           Totodată, conform pct.39 din Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor activități de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît și cu indici cantitativi.         Potrivit art.1 din Legea taxei de stat nr.1216-XII din 3 decembrie 1992, taxa de stat este suma percepută de către organele de stat, împuternicite special pentru acest fapt, de la persoanele fizice și juridice, în ale căror interese sunt exercitate acțiuni sau eliberate documente de importanță juridică.         Astfel, se va permite deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor suportate pentru taxa de stat în cazul în care agentul economic va putea confirma documentar că cheltuielile respective au fost suportate în cadrul desfășurării activității de întreprinzător și se vor califica ca cheltuieli ordinare și necesare.         Concomitent, în calitate de documente care vor putea servi drept temei pentru confirmarea faptului că cheltuielile au fost suportate în cadrul desfășurării activității de întreprinzător pot servi încheierea instanței de judecată, precum și ordinul de plată a taxei de stat.

         Conform prevederilor art.24 alin. (13) din Codul fiscal, deducerea reziduurilor, deşeurilor şi perisabilităţii naturale se permite în limitele aprobate anual de către conducătorii întreprinderilor, dar fără a depăşi limitele stabilite de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului pentru produsele din tutun de la poziţiile tarifare 240210000, 240220, 240290000, 2403 şi pentru produsele din alcool etilic de la poziţiile tarifare 2207 şi 2208, precum şi limitele stabilite de Ministerul Economiei şi Infrastructurii pentru produsele petroliere.          
         În conformitate cu prevederile Legii privind deşeurile nr.209 din 29 iulie 2016, deşeu reprezintă orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl aruncă sau are intenţia ori obligaţia să îl arunce.          
        De asemenea, potrivit Ordinului Ministrului Finanţelor nr.60 din 29 mai 2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind inventarierea, perisabilitatea naturală reprezintă pierderi de bunuri în limita normelor stabilite de legislaţie şi de conducătorul entităţii.          
        La aceasta, prin noţiunea de perisabilitate se înţelege scăderea cantitativă care se produce (şi care se acceptă ca normală) la unele mărfuri, din cauza evaporării, uscării sau din cauza eliminării din circuit a unei părţi din marfă, ca urmare a distrugerii sau degradării prin manipulare ori ca urmare a unor procese naturale de alterare.          
         De asemenea, rebuturile reprezintă produsele, semifabricatele care nu corespund cerinţelor standardelor tehnologice şi de calitate şi care nu pot fi utilizate conform destinaţiei iniţiale sau necesită consumuri suplimentare pentru corectarea lor.          
          În acest context, în condițiile în care legislația nu stabilește limitele cheltuielilor legate de reziduuri, cu excepția celor stabilite la art.24 alin. (13) din Codul fiscal, deșeuri și perisabilitatea naturală, limitele acestora urmează a fi aprobate de conducerea entității, pentru a asigura deducerea cheltuielilor respective la determinarea venitului impozabil. 
[Modificările operate în temeiul aprobării Legii nr.171 din 19.12.2019 Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 393-399 din 27.12.2019, în vigoare 01.01.2020 ]

Cum se deduc cheltuielilor legate de reziduurile, deșeurile și perisabilitatea naturală?                 Conform prevederilor art.24 alin. (13) din Codul fiscal, deducerea reziduurilor, deşeurilor şi perisabilităţii naturale se permite în limitele aprobate anual de către conducătorii întreprinderilor.          În conformitate cu prevederile Legii privind deşeurile nr.209 din 29 iulie 2016, deşeu reprezintă orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl aruncă sau are intenţia ori obligaţia să îl arunce.          De asemenea, potrivit Ordinului Ministrului Finanţelor nr.60 din 29 mai 2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind inventarierea, perisabilitatea naturală reprezintă pierderi de bunuri în limita normelor stabilite de legislaţie şi de conducătorul entităţii.          La aceasta, prin noţiunea de perisabilitate se înţelege scăderea cantitativă care se produce (şi care se acceptă ca normală) la unele mărfuri, din cauza evaporării, uscării sau din cauza eliminării din circuit a unei părţi din marfă, ca urmare a distrugerii sau degradării prin manipulare ori ca urmare a unor procese naturale de alterare.          De asemenea, rebuturile reprezintă produsele, semifabricatele care nu corespund cerinţelor standardelor tehnologice şi de calitate şi care nu pot fi utilizate conform destinaţiei iniţiale sau necesită consumuri suplimentare pentru corectarea lor.          În acest context, în condițiile în care legislația nu stabilește limitele cheltuielilor legate de reziduuri, deșeuri și perisabilitatea naturală, limitele acestora urmează a fi aprobate de conducerea entității, pentru a asigura deducerea cheltuielilor respective la determinarea venitului impozabil.

         În conformitate cu prevederile art. 24 alin (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.           
        De asemenea, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.           
        Potrivit art. 4 alin. (1) și (4) din Legea salarizării nr. 847-XV din 14 februarie 2002, în sistemul tarifar şi sistemele netarifare salariul include salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei), salariul suplimentar (adaosurile şi sporurile la salariul de bază) şi alte plăţi de stimulare şi compensare. Alte plăţi de stimulare şi compensare includ recompensele conform rezultatelor activităţii anuale, premiile potrivit sistemelor şi regulamentelor speciale, plăţile de compensare, precum şi alte plăţi neprevăzute de legislaţie care nu contravin acesteia.            
       În conformitate cu art. 1651 din Codul muncii nr. 154-XV din 28 martie 2003, angajatorul este în drept să acorde anual salariaților ajutor material în modul și condițiile prevăzute de contractul colectiv de muncă, de alt act normativ la nivel de unitate și/sau de actele normative în vigoare. Ajutorul material poate fi acordat salariatului, în baza cererii lui scrise, în orice timp al anului ori adăugat la indemnizația de concediu (art.117 din Codul muncii).           
       Prin urmare, plățile de stimulare sub formă de premii, precum și ajutorul material, care nu sunt legate de retribuirea muncii și nu au un caracter obligatoriu, nu se vor deduce în scopuri fiscale.

        Se vor permite la deducere în scopuri fiscale cheltuielile suportate de agentul economic aferent plaților de stimulare sub formă de premii sau ajutoare materiale, care nu sunt legate de retribuirea muncii, acordate angajaților acestuia?           În conformitate cu prevederile art. 24 alin (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.           De asemenea, conform pct. 39 din Anexa №1 la Hotarîrea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît și cu indici cantitativi.          Potrivit art. 4 alin. (1) și (4) din Legea salarizării nr. 847-XV din 14 februarie 2002, în sistemul tarifar şi sistemele netarifare salariul include salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei), salariul suplimentar (adaosurile şi sporurile la salariul de bază) şi alte plăţi de stimulare şi compensare. Alte plăţi de stimulare şi compensare includ recompensele conform rezultatelor activităţii anuale, premiile potrivit sistemelor şi regulamentelor speciale, plăţile de compensare, precum şi alte plăţi neprevăzute de legislaţie care nu contravin acesteia.          În conformitate cu art. 1651 din Codul muncii nr. 154-XV din 28 martie 2003, angajatorul este în drept să acorde anual salariaților ajutor material în modul și condițiile prevăzute de contractul colectiv de muncă, de alt act normativ la nivel de unitate și/sau de actele normative în vigoare. Ajutorul material poate fi acordat salariatului, în baza cererii lui scrise, în orice timp al anului ori adăugat la indemnizația de concediu (art.117 din Codul muncii).          Prin urmare, plățile de stimulare sub formă de premii, precum și ajutorul material inclus în categoria altor plăți de stimulare și compensare, care sunt parte a sistemului de salarizare, stabilite de contractele colective de muncă (convențiile colective), care au un caracter obligatoriu, se vor deduce în scopuri fiscale.

        În conformitate cu prevederile art.24 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          
       Potrivit art.30 alin.(1) din Codul fiscal nu se permite deducerea impozitului pe venit, a penalităţilor şi a amenzilor aferente lui, precum şi a amenzilor şi penalităţilor aferente altor impozite, taxe şi plăţi obligatorii la buget, a amenzilor şi penalităţilor aplicate pentru încălcarea actelor normative.          
      De asemenea, relatăm că art. 44 alin.(7) din Codul fiscal prevede că în scopuri fiscale se pot folosi metode de evidenţă financiară bazate pe prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate şi IFRS care nu contravin prevederilor codului.          
      Modul de contabilizare a stocurilor este prevăzut de SNC „Stocuri”, aprobat prin Ordinul Ministerul Finanţelor nr.118 din 06 august 2013 privind aprobarea Standardelor Naţionale de Contabilitate.          
      Punctul 5 din Standardul menţionat, defineşte noţiunea de stocuri ca active circulante care sunt: destinate pentru a fi vîndute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, în curs de execuţie în procesul desfăşurării normale a activităţii, sau sub formă de materii prime, materiale de bază şi alte materiale consumabile, care urmează a fi folosite în procesul de producţie, pentru prestarea serviciilor şi/sau în alte scopuri gospodăreşti.          
        De asemenea, conform p. 15 din Standard, costurile de intrare a stocurilor achiziţionate cuprinde valoarea de cumpărare şi costurile direct atribuibile intrării (de exemplu, costurile de transportare-aprovizionare, asigurare pe durata transportării, încărcare, descărcare, comisioane intermediarilor, impozitele şi taxele nerecuperabile, taxele vamale şi alte costuri suportate pentru aducerea stocurilor în forma şi în locul utilizării după destinaţie cum ar fi: prelucrarea, sortarea, împachetarea). Intrarea stocurilor achiziţionate se contabilizează ca majorare concomitentă a stocurilor şi datoriilor, diminuare a creanţelor, costurilor activităţilor auxiliare etc. Reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sînt deduse la determinarea costului de intrare a stocurilor achiziţionate.         
         Respectiv, impozitele şi taxele nerecuperabile se includ în costul mărfii, şi se permit la deducere în scopuri fiscale.

        Conform art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.          
        Potrivit art.46 alin.(3) din Codul fiscal, metodele de evidenţă a stocurilor de mărfuri şi materiale se aplică de către contribuabil în conformitate cu prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate şi IFRS.
       Concomitent, potrivit pct.15 din SNC ”Stocuri” aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr.118 din 06.08.2013 privind aprobarea Standardelor Naţionale de Contabilitate , costurile de intrare a stocurilor achiziţionate cuprinde valoarea de cumpărare şi costurile direct atribuibile intrării (de exemplu, costurile de transportare-aprovizionare, asigurare pe durata transportării, încărcare, descărcare, comisioane intermediarilor, impozitele şi taxele nerecuperabile, taxele vamale şi alte costuri suportate pentru aducerea stocurilor în forma şi în locul utilizării după destinaţie cum ar fi: prelucrarea, sortarea, împachetarea).         
       Intrarea stocurilor achiziţionate se contabilizează ca majorare concomitentă a stocurilor şi datoriilor, diminuare a creanţelor, costurilor activităţilor auxiliare etc. Reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse la determinarea costului de intrare a stocurilor achiziţionate.          
       Astfel, în cazul importului de active, indiferent de costul activului conform contractului de procurare a acestuia, cost de intrare va constitui valoarea de cumpărare şi costurile direct atribuibile intrării acestui activ.          
       Respectiv, agentul economic urmează să contabilizeze activul importat, la valoarea totală egală cu cea de procurare + cheltuieli de import, și cu deducerea lor conform prevederilor expuse în capitolului 3 din Codul fiscal.

        În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.         
        Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         
       Potrivit prevederilor pct. 24 din Hotarîrea menționată, la determinarea venitului impozabil, din venitul brut se deduc cheltuielile suportate în scopul desfășurării activității de întreprinzător, ce țin de fabricarea (executarea, prestarea) și desfacerea producției (lucrărilor, serviciilor), producerea și desfacerea mărfurilor, mijloacelor fixe și altor bunuri, precum și cheltuielile legate de obținerea altor venituri, bazate pe prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate și Standardelor Internaționale de Raportare Financiară care nu contravin prevederilor Codului.          
       De asemenea, conform pct. 25 din Hotărîre, deducerea se permite în perioada fiscală pe parcursul căreia au fost calculate sau suportate cheltuielile, cu excepţia cazurilor în care aceste cheltuieli urmează să fie raportate la un alt an fiscal, în scopul reflectării corecte a venitului.          
        În contextul celor expuse, cheltuielile agenților economici se vor permite spre deducere în cazul în care vor exista documente confirmative că cheltuielile respective au fost efectuate în cadrul activității de întreprinzător.

        Care cheltuieli se deduc din venitul impozabil?           În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.           Totodată, conform pct.38 și 39 din anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, fără care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît și cu indici cantitativi. Cheltuielile suportate reprezintă cheltuielile ordinare şi necesare, plata cărora nu s-a efectuat, dar au fost determinate obligaţiuni privind plata lor.          Deducerea se permite în anul fiscal pe parcursul căruia au fost calculate sau suportate cheltuielile, cu excepţia cazurilor cînd aceste cheltuieli urmează să fie raportate la un alt an fiscal, în scopul reflectării corecte a venitului.           În contextul celor expuse, cheltuielile agenților economici se vor permite spre deducere în cazul în care vor exista documente confirmative că cheltuielile respective au fost efectuate în cadrul activității de întreprinzător.

        În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.         
      Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.         
     Prin urmare, cheltuielile ce țin de serviciile de distribuție/logistică se vor permite la deducere în scopuri fiscale în cazul în care acestea vor fi calificate ca necesare și ordinare suportate exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.         
      Respectiv, în cazul în care entitatea nu dispune de confirmare documentară a cheltuielilor suportate pe parcursul perioadei fiscale, deducerea acestora se va permite, potrivit prevederilor art. 24 alin. (10) din Codul fiscal, în mărime de 0,2% din venitul impozabil.

        Sunt deductibile în scopuri fiscale cheltuielile de distribuție/logistică?           În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.          Potrivit pct. 39 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît şi cu indici cantitativi.          Prin urmare, cheltuielile ce țin de serviciile de distribuție/logistică se vor permite la deducere în scopuri fiscale în cazul în care acestea vor fi calificate ca necesare și ordinare suportate exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.         Respectiv, în cazul în care entitatea nu dispune de confirmare documentară a cheltuielilor suportate pe parcursul anului fiscal, deducerea acestora se va permite potrivit prevederilor art. 24 alin. (10) din Codul fiscal, în mărime de 0,2% din venitul impozabil.

         Potrivit prevederilor art. 44 alin. (7) din Codul fiscal, în scopuri fiscale se pot folosi metode de evidenţă financiară bazate pe prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate (SNC) şi IFRS care nu contravin prevederilor prezentului titlu.          
        Astfel, în conformitate cu SNC „Investiții imobiliare”, „Creanțe și investiții financiare” și „Costurile îndatorărilor”, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118 din 6 august 2013, costurile îndatorărilor (comisionul bancar, dobînzile aferentă creditului) se recunosc drept cheltuieli curente în perioada în care acestea au fost efectiv suportate.          
         În contextul celor expuse, comisionul bancar, precum și dobînda aferent creditului acordat de instituția financiară (organizaţie de creditare nebancară sau compania de leasing), utilizat pentru procurarea mijlocului fix, reprezintă cheltuieli curente în perioada în care acestea au fost efectiv suportate şi, respectiv, nu se includ în baza valorică ajustată a acestuia.
[Modificările operate în temeiul aprobării Legii nr.122 din 16.08.2019 în vigoare 01.01.2020, Legii nr.60 din 23.04.2020, în vigoare 01.05.2020 ]

 Cum vor fi deduse în scopuri fiscale cheltuielile suportate de agentul economic privind comisionul bancar, precum și dobînda aferentă creditului procurat de la instituția financiară (organizația de microfinanțare sau compania de leasing) utilizat pentru procurarea activului de capital?         În conformitate cu prevederilor art. 39 alin. (1) din Codul fiscal, active de capital reprezintă:   a) acţiunile, obligaţiunile, alte titluri de proprietate în activitatea de întreprinzător;   b) proprietatea privată nefolosită în activitatea de întreprinzător;   c) terenurile;   d) opţionul la procurarea sau vînzarea activelor de capital.          Baza valorică a activului de capital se determină în conformitate cu prevederile articolului 42 din Codul fiscal.           Astfel, conform prevederilor alin. (1) din articolul menționat, bază valorică a activelor de capital se confirmă documentar conform modului stabilit de Ministerul Finanţelor şi constituie:  a) valoarea activelor de capital procurate;  b) valoarea activelor de capital create de contribuabil. În cazul lipsei documentelor de confirmare a valorii bunurilor imobiliare construite cu forţele proprii de persoana fizică ce nu desfăşoară activitate de întreprinzător, baza valorică constituie valoarea de piaţă estimată de organele cadastrale teritoriale;  c) valoarea activelor (la data dobîndirii dreptului de proprietate) obţinute ca urmare a redistribuirii (transmiterii) proprietăţii în devălmăşie între soţi sau între foştii soţi, dacă o astfel de redistribuire (transmitere) rezultă din necesitatea împărţirii proprietăţii comune în caz de divorţ;  d) valoarea de piaţă a activelor de capital (la data dobîndirii dreptului de proprietate) obţinute prin moştenire, titlu de donaţie sau prin contractul de întreţinere pe viaţă;  e) valoarea de piaţă a activelor de capital (la data dobîndirii dreptului de proprietate) obţinute prin schimb;  f) valoarea activelor de capital privatizate;  g) zero în cazul activelor de capital dobîndite cu titlu gratuit, precum şi în lipsa confirmării documentare a bazei valorice.          Totodată, potrivit prevederilor art. 44 alin. (7) din Codul fiscal, în scopuri fiscale se pot folosi metode de evidenţă financiară bazate pe prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate (SNC) şi IFRS care nu contravin prevederilor prezentului titlu.          Astfel, în conformitate cu SNC „Investiții imobiliare”, „Creanțe și investiții financiare” și „Costurile îndatorărilor”, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118 din 6 august 2013, costurile îndatorărilor (comisionul bancar, dobînzile aferentă creditului) se recunosc drept cheltuieli curente în perioada în care acestea au fost efectiv suportate.          În contextul celor expuse, comisionul bancar, precum și dobînda aferent creditului procurat de la instituția financiară (organizația de microfinanțare sau compania de leasing), utilizat pentru procurarea activului de capital, reprezintă cheltuieli curente în perioada în care acestea au fost efectiv suportate şi, respectiv, nu se includ în baza valorică ajustată a acestuia.          Totodată, potrivit art. 36 alin. (4) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor de investiţii în limitele venitului din investiţii ce ţin de:   a) cheltuielile ordinare şi necesare, achitate sau suportate pe parcursul perioadei fiscale în scopul obţinerii venitului din investiţii;  b) dobînzile pe datorie, cu condiţia ca dobînda să nu depăşească suma venitului din investiţii.          Prin urmare, cheltuielile privind comisionul bancar, precum și dobînda aferent creditului destinat procurării activului de capital vor fi permise la deducere în limitele venitului din investiții.

       Cheltuielile suportate de către agentul economic în vederea administrării activității economice, achitate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cazul activității de întreprinzător, se vor permite la deducere în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal.          
      Potrivit prevederilor pct. 24 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, la determinarea venitului impozabil, din venitul brut se deduc cheltuielile suportate în scopul desfășurării activității de întreprinzător, ce țin de fabricarea (executarea, prestarea) și desfacerea producției (lucrărilor, serviciilor), producerea și desfacerea mărfurilor, mijloacelor fixe și altor bunuri, precum și cheltuielile legate de obținerea altor venituri, bazate pe prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate și Standardelor Internaționale de Raportare Financiară care nu contravin prevederilor Codului.          
        Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea menționată, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.          
        În contextul celor expuse, cheltuielile suportate de agenții economici, în baza actelor legislative și normative, se vor permite spre deducere în baza documentelor de plată.

        Cum urmează a fi deduse în scopuri fiscale cheltuielile suportate de agentul economic în baza actelor legislative și/sau normative?           Cheltuielile suportate de către agentul economic în vederea administrării activității economice, achitate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cazul activității de întreprinzător, se vor permite la deducere în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) din Codul fiscal.          Astfel, potrivit pct. 37 din аnexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.77 din 30 ianuarie 2008, la determinarea venitului impozabil, din venitul brut se deduc cheltuielile ce ţin de fabricarea (executarea, prestarea) şi desfacerea producţiei (lucrărilor, serviciilor), producerea şi desfacerea mărfurilor, mijloacelor fixe şi altor bunuri, precum şi cheltuielile legate de obținerea altor venituri impozabile, care se determină conform SNC sau SIRF, luând în considerare prevederile Codului fiscal.         Totodată, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuielile, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atât cu indicii calitativi, cât şi cu indicii cantitativi, conform pct.39 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.77 din 30 ianuarie 2008.           În contextul celor expuse, cheltuielile suportate de agenții economici, în baza actelor legislative și normative, se vor permite spre deducere în baza documentelor de plată.

         În conformitate cu art. 24 alin. (1) din codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.           
          Potrivit prevederilor pct. 24 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, la determinarea venitului impozabil, din venitul brut se deduc cheltuielile suportate în scopul desfășurării activității de întreprinzător, ce țin de fabricarea (executarea, prestarea) și desfacerea producției (lucrărilor, serviciilor), producerea și desfacerea mărfurilor, mijloacelor fixe și altor bunuri, precum și cheltuielile legate de obținerea altor venituri, bazate pe prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate și Standardelor Internaționale de Raportare Financiară care nu contravin prevederilor Codului.          
        Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea menționată, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.          
          Concomitent, art. 44 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, stabilește că deducerea se permite în perioada fiscală în care au fost calculate sau au fost suportate cheltuielile ori au fost efectuate alte plăți, cu condiția că aceste cheltuieli și plăți nu trebuie raportate la o altă perioadă fiscală în scopul reflectării corecte a venitului.         
         Prin urmare, cheltuielile suportate în procesul de producere a mărfurilor (producției) în activitatea de întreprinzător se recunosc, în scopuri fiscale, ca cheltuieli care urmează a fi deduse în corespundere cu art. 24 din Codul fiscal.

        Se permite deducerea cheltuielilor suportate la producerea mărfii (producției) comercializate după evaluarea stocurilor conform SNC?           În conformitate cu art.24 alin.(1) din codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător se permite deducerea cheltuielilor ordinare.         Potrivit prevederilor pct.37 din Regulamentarul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.77 din 30 ianuarie 2008, la determinarea venitului impozabil, din venitul brut se deduc cheltuielile ce țin de fabricarea (executarea, prestarea) și desfacerea producției (lucrărilor, serviciilor), producerea și desfacerea mărfurilor, mijloacelor fixe și altor bunuri, precum și cheltuielile legate de obținerea altor venituri impozabile, care se determină conform SNC sau SIRF, luând în considerație prevederile Codului fiscal.         Totodată, conform punctului 39 din Regulamentul menționat, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atât cu indici calitativi, cât și indici cantitativi.         Concomitent, art.44 alin.(3) lit.b) din Codul fiscal stabilește că deducerea se permite în perioada fiscală în care au fost calculate sau au fost suportate cheltuielile ori au fost efectuate alte plăți, cu condiția că aceste cheltuieli şi plăți nu trebuie raportate la o altă perioadă fiscală în scopul reflectării corecte a venitului.         Prin urmare, cheltuielile suportate în procesul de producere a mărfurilor (producției) în activitatea de întreprinzător se recunosc, în scopuri fiscale, ca cheltuieli care urmează a fi deduse în corespundere cu art.24 din Codul fiscal.

         Potrivit art.24 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de către contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.         
        Totodată, conform pct.33 din Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venititul persoanelor juridice și persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.693 din 11 iulie 2018, în cazul în care agentul economic a înregistrat cheltuieli în procesul exercitării activităţii de întreprinzător ca rezultat al constatării unei situaţii excepţionale şi nu a înregistrat (a înregistrat parţial) venituri, cheltuielile în cauză, în conformitate cu prevederile art.24 alin.(1) din Codul fiscal, se deduc în scopuri fiscale.         
         Cheltuielile legate de lichidarea consecinţelor unei situaţii excepţionale se califică drept cheltuieli excepţionale care, pornind de la prevederile art.24 alin.(1) din Cod, sînt, calificate ca cheltuieli ordinare necesare şi care, respectiv, se permit spre deducere în scopuri fiscale, cu confirmarea documentară suportării acestora.

       Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          
       De asemenea, potrivit art. 30 din Codul fiscal, restricții privind deducerea TVA aferent mărfurilor și serviciilor utilizate în cadrul activității de întreprinzător nu sunt.          
       Totodată, conform pct. 8 din SNC „Imobilizări necorporale și corporale”, costul de intrare a obiectului procurat se formează din preţul de cumpărare, taxele vamale, impozitele şi taxele nerecuperabile, cu scăderea tuturor reducerilor, rabaturilor şi sconturilor comerciale la procurare.
       Prin urmare, suma TVA aferentă procurărilor imobilizărilor amortizabile utilizate în activitatea de întreprinzător pentru care, potrivit art. 102 din Codul fiscal, nu se asigură dreptul la deducere, se va include la valoarea amortizabilă, ulterior fiind dedusă la aprecierea obligațiilor la impozitul pe venit în modul general stabilit.

       Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          
        De asemenea, potrivit art. 30 din Codul fiscal, restricții privind deducerea TVA aferent mărfurilor și serviciilor utilizate în cadrul activității de întreprinzător nu sunt.          
        Totodată, conform pct. 5 din SNC „Cheltuieli”, cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri, reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor care contribuie la diminuări ale capitalului propriu (rezultatului financiar), altele decît cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor.          
       Prin urmare, în cazul modificării regimului fiscal sau schimbării destinaţiei utilizării mărfurilor în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător din impozabil în scutit de T.V.A. fără drept de deducere, sumele TVA deduse pe mărfurile procurate se exclud din deducere şi se raportează la cheltuielile perioadei în temeiul art. 102 alin. (6) din Codul fiscal.

       Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          
        De asemenea, potrivit art. 30 din Codul fiscal, restricții privind deducerea TVA aferent mărfurilor și serviciilor utilizate în cadrul activității de întreprinzător nu sunt. Totodată, conform pct. 8 din SNC „Imobilizări necorporale și corporale”, costul de intrare a obiectului procurat se formează din preţul de cumpărare, taxele vamale, impozitele şi taxele nerecuperabile, cu scăderea tuturor reducerilor, rabaturilor şi sconturilor comerciale la procurare.      
        Prin urmare, în cazul modificării regimului fiscal sau schimbării destinaţiei utilizării imobilizărilor amortizabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător din impozabil în scutit de T.V.A. fără drept de deducere, sumele TVA deduse pe imobilizările amortizabile procurate se includ la valoarea amortizabilă, ulterior fiind deduse la aprecierea obligațiilor la impozitul pe venit în modul general stabilit.

        Potrivit prevederilor art.24 alin.(15) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor achitate de contribuabili în decursul perioadei fiscale sub formă de taxe de aderare şi cotizații de membru destinate activității patronatelor. Plafonul de deductibilitate a acestor cheltuieli constituie 0,15% din fondul de retribuire a muncii.
         Totodată, conform pct.24 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.693/2018 cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit, la determinarea venitului impozabil, din venitul brut se deduc cheltuielile suportate în scopul desfășurării activității de întreprinzător, ce ţin de fabricarea (executarea, prestarea) şi desfacerea producției (lucrărilor, serviciilor), producerea şi desfacerea mărfurilor, mijloacelor fixe şi altor bunuri, precum şi cheltuielile legate de obținerea altor venituri, bazate pe prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate şi Standardelor Internaționale de Raportare Financiară care nu contravin prevederilor Codului.
       Astfel, cheltuielile sub formă de cotizații de membru ale asociațiilor nu constituie cheltuieli ordinare și necesare, respectiv nu se permit spre deducere în scopuri fiscale.
(temei – scrisoarea Ministerului Finanțelor nr.15/2-13/281 din 21.07.2020)

       În conformitate cu prevederile art.266 alin.(1) și alin.(3) din Codul fiscal, cererea de compensare ori de restituire a sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituite poate fi depusă de contribuabil în termen de 6 ani din data efectuării şi/sau apariției lor. Cererea depusă după expirarea termenului de 6 ani este nevalabilă. În acest caz, nu se va efectua nici o compensare ori restituire, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.(2). Depunerea cererii suspendă curgerea termenului indicat.
      Sumele plătite în plus şi sumele care urmează a fi restituite, care nu au fost solicitate în termenul indicat la alin.(1), se anulează în modul stabilit de Guvern.
     Modul de anulare a sumelor plătite în plus este prevăzut în Regulamentul privind modul de stingere a obligației fiscale şi anulare a sumelor plătite în plus prin prescripție, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.221/2017.
      Astfel, conform pct.25 din Regulamentul prenotat, data stingerii prin prescripție a obligaților fiscale și data anulării prin prescripție a sumelor plătite în plus şi/sau a sumelor care, potrivit legislației fiscale, urmau a fi restituite este considerată prima zi după data în care a expirat termenul de prescripție.
     Totodată, potrivit art.129 pct.18) din Codul fiscal, sumă plătită în plus constituie suma plătită ca impozit, taxă, majorare de întârziere (penalitate) şi/sau amendă prin vărsare sau încasare, inclusiv prin executare silită, în cuantum mai mare decât cel prevăzut în conformitate cu legislația fiscală.
     Concomitent, conform prevederilor art.30 alin.(1) din Codul fiscal, nu se permite deducerea impozitului pe venit, instituit în Titlu II, a penalităților şi a amenzilor aferente lui, precum şi a amenzilor şi penalităților aferente altor impozite, taxe şi plăti obligatorii la buget, a amenzilor şi penalităților aplicate pentru încălcarea actelor normative.
     În conformitate cu prevederile art.24 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.
    Totodată, conform pct.26 din din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.693/2018 cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător şi cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice şi obținerii de venituri.
     Astfel, ținând cont de prevederile menționate supra, stabilim că suma impozitului pe venit plătit în plus nu poate fi calificată drept cheltuieli ordinare și necesare.
      Prin urmare, sumele plătite în plus, care nu au fost solicitate în termenul indicat la art.266 alin.(1) din Codul fiscal, fiind anulate în modul stabilit de Guvern, nu se permit spre deducere în scopuri fiscale.
(temei – scrisoarea Ministerului Finanțelor nr.15/2-13/281 din 21.07.2020)

      În conformitate cu prevederile art.24 alin.(25) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor suportate de angajator pentru testarea salariaţilor în vederea depistării prezenţei virusului SARS-CoV-2.
      Astfel, deducerea cheltuielilor suportate de agentul economic pentru procurarea echipamentului de protecție a angajaților contra COVID-19 prin asigurarea acestora cu măști, viziere, dezinfectanți se va permite la deducere în scopuri fiscale, în baza articolului art. 24 alin. (1 ) din Codul fiscal.         
     Menționăm că prevederile art.24 alin.(25) din Codul fiscal intră în vigoare din 01.01.2020 în baza Legii nr.224 din 04.12.2020.

       Se permite la deducere în scopuri fiscale cheltuielile suportate de agentul economic pentru procurarea testelor COVID-19 cu scopul testării salariaților săi, precum și cheltuielile pentru procurarea echipamentului de protecție contra COVID-19 (măști, viziere, dezinfectanți) asigurînd cu acesta pe salariații săi?         În conformitate cu prevederile art.19 lit.a) din Codul fiscal, facilităţile impozabile acordate de angajator includ plăţile acordate salariatului de către angajator pentru recuperarea cheltuielilor personale, precum şi plăţile în favoarea lucrătorului, efectuate altor persoane, cu excepţia plăţilor în bugetul asigurărilor sociale de stat şi a primelor de asigurare obligatorie de stat, a plăţilor menţionate la art.24 alin.(20) din Codul fiscal, precum şi a plăţilor aferente cheltuielilor suportate şi determinate de angajator pentru transportul, hrana şi studiile profesionale ale angajatului, conform modului stabilit de Guvern.          Astfel, plățile efectuate de agenții economici în vederea testării salariaților cu teste COVID-19 constituie facilități impozabile acordatate de angajator.          De asemenea, potrivit art.88 alin.(1) din Codul fiscal, fiecare angajator care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ţinînd cont de scutirile solicitate de angajat şi de deduceri, şi să reţină din aceste plăţi un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern.          Totodată, menţionăm că plățile efectuate de agenții economici în vederea testării salariaților cu teste COVID-19 constituie facilități impozabile acordate de angajator, aferent cărora urmează a fi calculate și achitate impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală.          Conform art.24 alin.(192) din Codul fiscal, fără a aduce atingere prevederilor din prezentul articol, se permite deducerea cheltuielilor suportate şi determinate de angajator pentru orice plăţi efectuate în folosul angajatului, în raport cu care au fost calculate contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi au fost reţinute primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi impozitul pe venit din salariu, datorate de angajator şi angajat.          În ceea ce privește deducerea cheltuielilor suportate de agentul economic pentru procurarea echipamentului de protecție a angajaților contra COVID-19 prin asigurarea acestora cu măști, viziere, dezinfectanți relatăm că în conformitate cu art.24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.          Conform pct. 26 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri.          Totodată, în legătură cu pandemia COVID-19 și starea de urgență declarată în RM în baza Hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgenţă nr. 55 din 17.03.2020 din 17 martie până la 15 mai 2020 (HP nr. 55/2020), agenții economici sunt obligați să respecte și să implementeze acele măsuri stabilite prin dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a RM și a hotărârilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică aferente protecției și securității muncii în timpul pandemiei COVID-19.          Astfel, cheltuielile suportate de către agentul economic întru implementarea măsurilor stabilite prin dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova precum şi prin hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică aferente protecției și securității muncii în timpul pandemiei COVID-19 se vor permite la deducere în scopuri fiscale, în baza articolului art. 24 alin. (1 ) din Codul fiscal.  (Temei: Scrisoarea Ministerului Finanțelor nr. 15/2-13/325 din 18.08.2020).

        În conformitate cu art. 5 pct. 38) din Codul fiscal, campanie promoțională este modalitate de promovare a vînzărilor prin organizarea de concursuri, jocuri, loterii anunţate public şi desfăşurate pe o perioadă de timp limitată, cu acordarea de cadouri, premii, cîştiguri, precum şi organizarea de către autorităţi şi instituţii publice a acestor activităţi în alt scop decât cel de promovare a vânzărilor.          

      Totodată, potrivit prevederilor cap. III din Legea cu privire la publicitate (nr.1227 din 27 iunie 1997), accesul la publicitate se realizează prin intermediul mijloacelor de informare precum: radioul, televiziunea, presa periodică, în serviciile cinematografice, video, informaționale, cu folosirea rețelelor telefonice, telegrafice, telex, publicității exterioare, amenajarea locurilor de comerț și de prestări de servicii, publicitatea pe mijloacele de transport și pe trimiterile poștale.           

       Prin urmare, caracterul public al campaniei promoționale se va asigura prin una din sursele specificate în Legea menționată anterior.          

        În conformitate cu art. 901 alin. (33) din Codul fiscal fiecare plătitor de cîştiguri urmează să reţină şi să verse la buget un impozit în mărime de 12% din cîştigurile de la campaniile promoţionale în partea în care valoarea fiecărui cîştig depăşeşte mărimea scutirii personale stabilite la art.33 alin.(1) din Codul fiscal.          

       De asemenea, potrivit art. 20 lit. p2) din Codul fiscal, cîştigurile de la campaniile promoţionale în partea în care valoarea fiecărui cîştig nu depăşeşte mărimea scutirii personale stabilite la art.33 alin.(1) din Codul fiscal, reprezintă sursă de venit neimpozabilă.           

     Respectiv, în cazul în care organizația de creditare nebancară va desfășura o companie promoțională (tombolă) cu valoarea cîștigurilor de 1000 de lei, aceasta nu va avea obligația reținerii impozitului pe venit la sursa de plată.         
        Totodată, menționăm că potrivit art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.         
        Cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri, pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018.          
        Prin urmare, cheltuielile aferente desfășurării campaniei promoționale, sunt permise la deducere în temeiul art. 24 din Codul fiscal, deoarece campania promoțională are scopul să susțină interesul public față de produs și să contribuie la comercializarea lui.          
       În ceea ce privește contabilizarea cheltuielilor menționate relatăm că acestea se vor efectua în conformitate cu prevederile Legii contabilității şi raportării financiare nr. 287/2017 și Standardelor Naționale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul MF nr. 118/2013.          
        Astfel, potrivit art. 11 din Legea menționată, faptele economice se contabilizează în temeiul documentelor primare. Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării (producerii) faptelor economice, iar dacă acest lucru este imposibil – nemijlocit după efectuarea (producerea) faptelor respective.          
        Entitatea utilizează formulare tipizate de documente primare aprobate de Ministerul Finanțelor şi alte autorități publice sau poate elabora şi utiliza formulare de documente primare, aprobate de conducerea acesteia, cu respectarea prevederilor art.11 alin.(7) şi (8) din Legea nr. 287/2017.

      În conformitate cu prevederile art.24 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.
      Potrivit pct.26 din Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.693/2018, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activităţii de întreprinzător şi cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activităţi de întreprinzător, în scopul desfăşurării activităţii economice şi obţinerii de venituri.
   Conform prevederilor art.24 alin.(13) din Codul fiscal, deducerea reziduurilor, deşeurilor şi perisabilităţii naturale se permite în limitele aprobate anual de către conducătorii întreprinderilor, dar fără a depăşi limitele stabilite de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului pentru produsele din tutun de la poziţiile tarifare 240210000, 240220, 240290000, 2403 şi pentru produsele din alcool etilic de la poziţiile tarifare 2207 şi 2208, precum şi limitele stabilite de Ministerul Economiei şi Infrastructurii pentru produsele petroliere.
     Totodată, potrivit art.LIV din Legea nr.257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative, prin derogare de la prevederile art.24 alin.(13), ale art.102 alin.(8) şi ale art.123 alin.(2) din Codul fiscal, până la aprobarea limitelor cantitative de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului pentru produsele din tutun, precum şi până la aprobarea limitelor de către Ministerul Economiei şi Infrastructurii pentru produsele petroliere, reziduuri, deşeuri şi perisabilităţi naturale pentru produsele din tutun de la poziţiile tarifare 240210000, 240220, 240290000, 2403 şi pentru produsele din alcool etilic de la poziţiile tarifare 2207 şi 2208, în calitate de plafoane valorice se acceptă limitele aprobate anual de către conducătorii întreprinderilor.
     Concomitent, conform prevederilor art. 211 alin. (9) din Legea 231/2010 cu privire la comerțul interior, produsele alimentare care au fost achiziţionate cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative stipulate în contractele de livrare a produselor, dar care au devenit neconforme reglementărilor aplicabile în domeniul alimentar, inclusiv prin expirarea datei-limită de consum/datei durabilităţii minimale a acestora, nu pot fi returnate furnizorului. Comerciantul este obligat să lichideze (să distrugă) produsele alimentare neconforme reglementărilor aplicabile în domeniul alimentar.
     În același timp, conform art.2 pct.9) din Legea nr.209/2016 privind deșeurile, deșeu constituie orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl aruncă sau are intenţia ori obligaţia să îl arunce.
     Astfel, cheltuielile aferente mărfurilor procurate/importate la care data-limită de consum/data durabilității minimale a expirat și pot fi calificate drept deșeuri, în temeiul art.24 alin.(13) din Codul fiscal, se vor permite la deducere în limitele aprobate anual de către conducătorii întreprinderilor, cu condiția confirmării documentare a acestora.
     Confirmarea documentară a faptelor economice se realizează în conformitate cu Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017.”
     Temei:(Scrisoarea Ministerului Finanțelor nr.15/2-13/206 din 14.06.2021)

news-events