Agenţii economici din municipiul Chişinău supuşi controalelor operative.

11/12/2012
Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, în perioada 03-09.12.2012, a întreprins un şir de măsuri legate de efectuare a controalelor operative la comercianţii din incinta centrelor comerciale, pieţelor, depozitelor comerciale şi la agenţii economici care prestează servicii în domeniul alimentaţiei publice, de transportare a călătorilor, prestări servicii hoteliere şi parcări auto. Astfel, în rezultatul acţiunilor întreprinse, au fost efectuate 86 controale fiscale prin metoda verificării operative, încălcări fiind stabilite în cadrul a 75 controale, respectiv, vor fi aplicate sancţiuni fiscale în sumă de 1 184 mii lei şi sancţiuni contravenţionale în sumă de 46,2 mii lei, din care: 26 controale la comercianţi din incinta pieţelor şi centrelor comerciale, inclusiv 24 de controale în cadrul cărora s-au stabilit încălcări şi urmează a fi aplicate sancţiuni fiscale în sumă de 350 mii lei şi sancţiuni contravenţionale în sumă de 12 mii lei; 7 controale la depozitele comerciale de pe şoseaua Munceşti, stradela Munceşti, strada Voluntarilor şi strada Uzinelor, în cadrul cărora s-au stabilit încălcări şi urmează a fi aplicate sancţiuni fiscale în mărime de 135 mii lei şi sancţiuni contravenţionale în mărime de 2 mii lei; 3 controale la agenţii economici care prestează servicii de transport de călători şi bagaje, în cadrul cărora, vor fi aplicate sancţiuni fiscale în sumă de 125 mii lei. 5 controale la agenţii economici care activează în domeniul alimentaţiei publice, inclusiv 3 controale în cadrul cărora s-au stabilit încălcări şi urmează a fi aplicate sancţiuni fiscale în sumă de 30 mii lei şi sancţiuni contravenţionale în sumă de o mie lei; 8 controale la contribuabilii care acordă spaţii pentru cazare, în rezultatul acestora, vor fi aplicate sancţiuni fiscale în mărime de 70 mii lei şi sancţiuni contravenţionale în mărime de 15.7 mii lei; 16 controale la parcările auto, inclusiv 14 controale în cadrul cărora s-au stabilit încălcări şi urmează a fi aplicate sancţiuni fiscale în mărime de 215 mii lei şi sancţiuni contravenţionale în mărime de 12 mii lei Aducem spre cunoştinţă că în viitorul apropiat vor fi intensificate verificările la agenţii economici, care nu se conformează legislaţiei în vigoare, atît la contribuabilii care nu au fost verificaţi şi practică activitate de întreprinzător în domeniile nominalizate mai sus, cît şi la acei agenţi economici care deja au fost sancţionaţi conform art. 254 din Titlul V al Codului fiscal. Transmitem acest mesaj întru conformarea benevolă şi evitarea sancţiunilor prevăzute de legislaţie. Reiterăm că orice consumator este în drept să solicite bonul de casă, iar colaboratorii Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău vor efectua şi în continuare astfel de verificări operative, informând opinia publică despre rezultatele acestora.Foto: businesscover.ro

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events