Comercianții de flori verificați de Serviciul Fiscal de Stat în această săptămână (Video)

18/07/2017

Serviciul Fiscal de Stat desfășoară cu regularitate acțiuni de conformare, dar și de verificare a agenților economici, indiferent de genul de activitate pe care îl desfășoară. Scopul acestor acțiuni este de a majora nivelul de conformare a contribuabililor la prevederile legislației în vigoare.

Astfel, pe parcursul primei jumătăți a anului curent, inspectorii fiscali au desfășurat 5322 controale operative. În rezultatul abaterilor constate, au fost aplicate sancțiuni în valoare de peste 13 milioane lei. Printre ilegalități se numără: neutilizarea mașinii de casă și control, desfășurarea activității ilicite de întreprinzător și comercializarea mărfurilor în lipsa documentelor de proveniență a acestora.

În această săptămână, angajații SFS vor verifica comercianți de flori de pe întreg teritoriul țării. Operațiunea a luat start astăzi, în capitală. Inspectorii fiscali au verificat legalitatea funcționării a comercianților de flori.

În acest context, SFS lansează un apel către persoanele care comercializează flori, dar și alte produse, să se conformeze legislației în vigoare și să activeze în conformitate cu cerințele acesteia.
Reiterăm, că persoanele care nu se vor conforma prevederilor legislației, riscă amendă (pentru încălcări admise la disciplina de casă (art.254), Codul fiscal stabilește sancțiuni de la 5000 până la 7000 lei; pentru comercializarea mărfurilor în lipsa documentelor de proveniență a acestora (art.253 (1), Codul fiscal stabilește sancțiuni de 5000 lei; pentru desfășurarea activității ilicite de întreprinzător, Codul contravențional prevede amendă de până la 4500 lei).

Galeria foto a noutății:





 

Noutăți asemănătoare

Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de conformare benevolă a contribuabililor care prestează servicii artistice
12/07/2017
Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de conformare benevolă a contribuabililor care prestează servicii artistice
Funcționalități noi în serviciul de raportare electronică fiscală ,,Declarație electronică”
11/07/2017
Funcționalități noi în serviciul de raportare electronică fiscală ,,Declarație electronică”
Circa 75% din populația țării a achitat impozitul pe bunurile imobiliare (pentru persoanele fizice) beneficiind de 15% reducere
07/07/2017
Circa 75% din populația țării a achitat impozitul pe bunurile imobiliare (pentru persoanele fizice) beneficiind de 15% reducere
Serviciul Fiscal de Stat a demarat acțiuni de verificare a conformării contribuabililor din piețele țării (VIDEO)
05/07/2017
Serviciul Fiscal de Stat a demarat acțiuni de verificare a conformării contribuabililor din piețele țării (VIDEO)
news-events