Conducerea SFS a avut o sesiune de dialog cu membrii Camerei de Comerț Americane din Moldova

13/04/2023
Conducerea Serviciului Fiscal de Stat a avut la data de 11 aprilie 2023 o întrevedere cu membrii Camerei de Comerț Americane din Moldova, în cadrul căreia au fost abordate subiecte de actualitate ce vizează relația dintre autoritatea fiscală și mediul de afaceri din țară.

Directorul Serviciului Fiscal de Stat, dl Petru Rotaru a menționat că, prioritatea și scopul său la conducerea autorității fiscale este aceasta să fie în continuare o instituție-model și să se bucure de respectul tuturor contribuabililor.

În acest sens, conducerea SFS a exprimat toată deschiderea în raport cu contribuabilii, atât persoane juridice, cât și persoane fizice-cetățeni. „Dezvoltarea unei relații prietenoase dintre autoritatea fiscală și contribuabili constituie fundamentul pentru promovarea conformării voluntare a acestora la respectarea prevederilor legislației fiscale și onorarea obligațiilor în termen și în volum deplin”, a adăugat dl Petru Rotaru.

De asemenea, autoritatea fiscală a anunțat că un accent important se va pune pe activitatea de conformare benevolă a contribuabililor, în detrimentul activităților de control. Activitatea de control va fi planificată pe bază de risc, astfel încât aceasta să fie eficientă.

La fel, SFS va depune eforturi consolidate pentru a oferi servicii de calitate contribuabililor, reieșind din cele mai înalte standarde la nivel internațional în acest domeniu, inclusiv dezvoltarea și modernizarea serviciilor fiscale electronice, care au drept scop simplificarea interacțiunii dintre contribuabil și autoritatea fiscală.

La rândul lor, membrii Camerei de Comerț Americane din Moldova au mulțumit conducerii SFS pentru dialogul constructiv, reiterând dorința de a avea o conlucrare fructuoasă și în continuare în scopul contribuirii la îmbunătățirea calității informațiilor fiscale și a transparenței activității SFS, creșterea încrederii contribuabililor și a investitorilor și încurajarea dezvoltării economice a Republicii Moldova.

Totodată, aceștia au înaintat mai multe propuneri ce țin de prevederile legale în partea ce ține de efectuarea controlului fiscal, programul aferent contribuabililor onești, digitalizarea serviciilor și proceselor fiscale, procesul de conectare la SIA „MEV”, cadrul normativ aferent prețurilor de transfer, precum și politica de comunicare și instruire a contribuabililor și a funcționarilor fiscali.

Noutăți asemănătoare

Ședință comună de lucru dintre Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal
11/04/2023
Ședință comună de lucru dintre Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal
Precizările SFS referitor la aplicarea ștampilei pe înscrisuri de orice natură
11/04/2023
Precizările SFS referitor la aplicarea ștampilei pe înscrisuri de orice natură
SFS efectuează ajustări ale Formularului TL 13 în cadrul SIA „Declarație electronică”
10/04/2023
SFS efectuează ajustări ale Formularului TL 13 în cadrul SIA „Declarație electronică”
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Comanda online a formularelor tipizate”
10/04/2023
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Comanda online a formularelor tipizate”
news-events