IFS Dondușeni: perioadă rodnică de administrare fiscală

28/04/2016
     În perioada de gestiune, luna aprilie 2016 (01.04-26.04) IFS Dondușeni a continuat organizarea activității în sectoarele repartizate, conform Ordinului IFPS nr. 76 din 29.01.2016 privind popularizarea legislației fiscale, promovarea conformării fiscale benevole, contracararea cazurilor de evaziune fiscală și activității ilicite.

     În baza informațiilor acumulate, funcționari ai Inspectoratului au întocmit 29 de procese-verbale contravenționale, potrivit art. 263 al. (1) din Codul Contravențional, pentru desfășurarea activității ilicite de către persoanele fizice neînregistrate în mod legal, în urma cărora au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 23,0 mii lei.

     De asemenea, au fost organizate 2 seminare de popularizare a legislației cu contribuabilii din sector, inclusiv 1 cu colaboratorii Stației de testare tehnică pe tema: Taxele rutiere, particularitățile calculării și transferării depline și la timp a taxelor rutiere în anul curent.

     În scopul ridicării nivelului de disciplină fiscală și aducerii în cadrul legal a contribuabililor ce au atins volumul de vânzări ce necesită instalarea terminalelor POS, au fost expediate scrisori de conformare pe adresa a 12 agenți economici selectați, care au obligațiunea de instalare a terminalelor POS.

     În perioada de referință, pentru sporirea încasărilor și reducerea restanțelor față de contribuabili nedisciplinați, au fost întreprinse următoarele măsuri de asigurare și executare silită a obligației fiscale:

      - în 18 cazuri au fost ridicate mijloace bănești din casieriile agenților economici restanțieri în sumă de 94,7 mii lei;

      - au fost înaintate 45 de dispoziții incaso la conturile bancare în sumă de 163,7 mii lei, din care a fost achitată suma de 162,7 mii lei;

      - conform art. 205 a Codului Fiscal, de la un agent economic au fost încasate datorii debitoare în sumă de 45,2 mii lei;

      - drept rezultat al licitațiilor desfășurate, a fost comercializat un bun imobil, sechestrat la un agent economic. Drept rezultat, s-au achitat sume restante către bugetul de stat în sumă totală de 310,0 mii lei;

      - aplicând prevederile art. 229 a Codului Fiscal, într-un caz au fost suspendate conturile bancare ale unui agent economic restanțier.

     Totodată, în perioada menționată au fost eliberate și prelungite 133 patente de întreprinzător, au fost recepționate 92 de declarații de la persoane fizice-cetățeni.

Noutăți asemănătoare

Retrospectiva activităţii IFS Ungheni
27/04/2016
Retrospectiva activităţii IFS Ungheni
IFS Bălți desfășoară activități de instruire profesională a angajaților
27/04/2016
IFS Bălți desfășoară activități de instruire profesională a angajaților
IFS Edineț: acțiuni de conformare benevolă la cadrul legal
27/04/2016
IFS Edineț: acțiuni de conformare benevolă la cadrul legal
IFS Râșcani: eficiență a conformării fiscale
27/04/2016
IFS Râșcani: eficiență a conformării fiscale
news-events