În atenţia consumatorilor!

07/12/2012
Respectarea drepturilor consumatorilor, tangenţial este una din obligaţiile organului fiscal, aşa încît, ori de cîte ori, acestea sunt lezate, Serviciul Fiscal de Stat vine în ajutorul Dumneavoastră cu pîrghiile sale reglementate de legislaţie, întru contracararea cazurilor de nerespectare a normelor legale. În acest sens, amintim că, consumatorii de mărfuri, produse comercializate, cît şi servicii prestate de către deţinătorii de patentă au dreptul de a solicita de la deţinătorul de patentă documentele ce confirmă provenienţa mărfurilor, produselor, cît şi să solicite respectarea de către aceştia din urmă a ordinii stabilite de desfăşurare a activităţii indicate în patentă. Totodată, deţinătorii de patentă în raport cu furnizorii de mărfuri, produse, de asemenea participă în calitate de consumatori, şi respectiv, au dreptul să ceară de la furnizori, eliberarea facturilor fiscale în termenii şi în conformitate cu prevederile Codului fiscal. Serviciul Fiscal de Stat, adesea este anunţat despre nereguli, în sensul lipsei şi/sau neeliberării facturilor fiscale de către furnizori, şi respectiv imposibilitatea prezentării acesteia la cererea consumatorului final. Deschiderea organului fiscal la sesizările de acest gen, este completă şi imediată, însă atenţionăm, că pentru a identifica contribuabilii furnizori de rea-credinţă, care nu respectă legislaţia, sub aspectul neeliberării facturii fiscale, este nevoie identificarea acestora. Serviciul fiscal de Stat, întru asigurarea conformării benevole a contribuabililor, vine către consumatori, cît şi către deţinătorii de patentă cu apelul de a anunţa cazurile de încălcare a drepturilor, prin neeliberarea de către furnizori a facturilor fiscale, cît şi neprezentarea de către deţinătorii de patentă a documentelor de provenienţă la telefonul de încredere 022 823408/022 226749 sau să comunicaţi la adresa de e-mail securitate@fisc.md.Foto: rtv.net

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events