Serviciul Fiscal de Stat a publicat lista învingătorilor ediției speciale a Loteriei fiscale dedicată sărbătorilor de iarnă.
Astfel, cei 100 de contribuabili desemnați învingători vor beneficia de premii în sumă a câte 1500 lei. Premiile vor fi transferate câștigătorilor pe conturile de card, în lei, în maximum 10 zile după publicarea listei. Lista câștigătorilor poate fi consultată
aici.
În cadrul etapei speciale dedicată sărbătorilor de iarnă au participat 7 104 006 tranzacții efectuate cu carduri bancare, în sumă totală 2 260 659 017,13 lei, informația fiind recepționată de la băncile comerciale licențiate emitente din Republica Moldova.
Precizăm că, în cadrul ediției speciale a Loteriei fiscale dedicată sărbătorilor de iarnă din anul 2021 se atestă o creștere cu 42,43% a numărului de tranzacții efectuate cu cardul, comparativ cu ediția similară din anul 2020, iar suma tranzacțiilor - cu 41,81%.
Concursul “Loteria fiscală” este organizat în conformitate cu prevederile Regulamentului privind desfășurarea concursului “Loteria fiscală” aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 657/2019. Tragerile la sorți şi validarea câștigătorilor loteriei are loc în prezența comisiei, numită prin ordin de către directorul Serviciului Fiscal de Stat.
Tranzacţiile câştigătoare sunt selectate din numărul total de tranzacţii participante la concursul “Loteria fiscală”, aleatoriu, în mod automatizat, în baza tranzacţiilor efectuate cu cardul bancar, prin intermediul platformei Random.org.
Serviciul Fiscal de Stat susține măsurile de diminuare a numeralului în economia națională, și Vă îndeamnă să efectuați achitările cu cardul, participând astfel în cadrul concursului Loteria fiscală!