Participare masivă a contribuabililor la seminarele organizate de IFS Bălți

09/02/2016
    Vineri, 29 ianuarie, în scopul popularizării legislaţiei fiscale, Direcția Administrare Fiscală a IFS Bălți a desfăşurat un seminar de instruire pentru contribuabilii nou-înregistraţi din municipiu, la care au fost invitaţi 32 de agenţi economici. În cadrul acestei întruniri, s-au oferit informaţii ce ţin de inițierea şi gestionarea afacerii, de aspecte fiscale şi juridice din legislaţia muncii, s-a atenţionat asupra respectării legislăţiei în vigoare în contextul onorării obligaţiilor fiscale şi despre efectele negative ale achitării salariului „în plic” şi „muncii la negru”. La fel, s-a pus accentul pe eficacitatea serviciilor electronice, precum conectarea acestora și accesarea lor pas cu pas. De asemenea, contribuabililor nou-înregistraţi li s-a adus la cunoştinţă ”Ghidul asistenţă în lansarea afacerii”, aprobat prin Ordinul IFPS nr. 868 din 06.06.2014, şi “Carta contribuabililor”, aprobată prin Ordinul IFPS nr. 514, din 29.06.2011, care vor fi transmise pentru folosinţă prin poşta electronică, la solicitare. Totodată, acestor agenţi economici li s-au înmânat îndrumare de consultare prealabilă a Legislaţiei fiscale în vigoare şi Certificate de atestare a instruirii antreprenorului.     La data de 05 februarie, în scopul popularizării legislaţiei fiscale, Direcția Administrare Fiscală din cadrul IFS Bălți a desfăşurat un seminar informativ pentru contribuabili din municipiu, la care au participat 410 agenţi economici. În cadrul seminarului au fost discutate următoarele subiecte: • Informaţia MF nr. 14/3-07/7 din  14.01.2016,  privind aplicarea corectă a unor prevederi din Codul fiscal aferente modificărilor operate prin Legea nr.71 din 12.04.2015; • Modalitatea completării Darii de seamă privind impozitul pe venitul din activitatea operaţională fiscală (Forma IVAO15) conform Capitolului 7 (prim) din Codul Fiscal ”Regimul fiscal al agenţilor economici subiecţi al sectorului întreprinderilor mici si mijlocii”; • Modalitatea completării Declaraţiei (Dării de seamă fiscală unificată (Forma UNIF14); • Serviciul electronic ”Abonează-te la notificări prin e-mail”; • Circulara MF nr.14/3-07/243, din 23.07.2015, privind aplicarea corectă a taxei pentru dispozitivele publicitare; • Ordinul IFPS Nr. 8, din  02.02.2016, privind sistarea controalelor la faţa locului efectuate de către Serviciul Fiscal de Stat; • Indicațiile metodologice instructive ale MF, IFPS.     Totodată, la seminarul dat au fost invitaţi colaboratorii Primăriei mun. Bălti, care au explicat aplicarea corectă a taxei pentru dispozitivele publicitare şi obligaţia deţinerii autorizaţiei (coordonării) autorităţii administrației publice locale. De asemenea, contribuabilii au fost informaţi despre Modulul ,,Gestionarea on-line a subdiviziunilor”, care permite contribuabilului să depună (înregistreze) online cererea privind înregistrarea, suspendarea, reluarea activității și închiderea subdiviziunilor și să vizualizeze certificatul prezentat de inspector. Foto: www.fisc.md

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events