Serviciul Fiscal de Stat a convocat o nouă ședință a Consiliului Consultativ

16/12/2022
Consiliul Consultativ al Serviciului Fiscal de Stat s-a întrunit în ședință la data de 15 decembrie 2022. La eveniment au participat reprezentanții Asociației Investitorilor Străini, Camerei de Comerț Americană, Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova și Congresului Autorităților Locale din Moldova.

Reprezentanții SFS au informat despre acțiunile întreprinse în vederea extinderii spectrului de informații, al căror posesor este autoritatea fiscală, pe care să-l dețină reprezentanții autorităților administrației publice locale pentru realizarea prognozelor și estimărilor pentru planificarea bugetelor locale.

Astfel, SFS împreună cu Congresul Autorităților Locale din Moldova și Agenția de Guvernare Electronică au convenit mecanismul aferent schimbului de date, precum și structura de date care poate fi pusă la dispoziție către AAPL.

Totodată, participanții la ședință au convenit ca la următoarea ședință a Consiliului Consultativ să fie discutate prevederile politicii bugetar-fiscale pentru anul 2023, după adoptarea de către Parlament în lectură finală, reieșind din atribuțiile Serviciului Fiscal de Stat în acest sens.

Precizăm că, Consiliul este instituit ca un organ consultativ în domeniul administrării fiscale cu scopul de a crea o platformă eficientă de interacțiune a SFS cu mediul de afaceri și societatea civilă, pentru a examina situațiile problematice, cu impact major asupra contribuabililor.

Noutăți asemănătoare

26 decembrie 2022: termenul-limită de achitare a impozitului pe avere pentru anul curent
08/12/2022
26 decembrie 2022: termenul-limită de achitare a impozitului pe avere pentru anul curent
Strategia de control a Serviciului Fiscal de Stat pentru anul 2023
08/12/2022
Strategia de control a Serviciului Fiscal de Stat pentru anul 2023
„Contul Unic”: cum să preveniți situațiile de restituire a sumelor achitate
07/12/2022
„Contul Unic”: cum să preveniți situațiile de restituire a sumelor achitate
19 078 contracte de locațiune, înregistrate la SFS în perioada ianuarie-noiembrie 2022
07/12/2022
19 078 contracte de locațiune, înregistrate la SFS în perioada ianuarie-noiembrie 2022
news-events