Serviciul Fiscal de Stat prelungește cu o lună de zile monitorizarea agenților economici ce deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante

29/09/2017

Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de monitorizare și control a agenților economici care dețin săli de ceremonii și/sau restaurante, ramură ce prezintă riscuri sporite pentru administrarea fiscală.

Astfel, în temeiul informației disponibile, SFS a examinat activitatea unui șir de agenţi economici (ce deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante) prin prisma următorilor indicatori: tipul obiectului (sală de festivităţi, restaurant, cafenea); suprafaţa unităţilor comerciale; numărul de locuri; regimul de lucru; cifra de afaceri; povara fiscală; numărul mediu de salariați; salariul mediu per angajat pe parcursul anului 2016. Ulterior, SFS a instituit posturi fiscale la 10 agenti economici cu renume din mun. Chişinău care au declarat pierderi sau au înregistrat profit nesemnificativ în raport cu venitul total declarat şi cu pondere mică a achitărilor în total venituri.

Drept rezultat,  în perioada lunii curente, SFS a stabilit că în timpul funcționării postului fiscal, la cei 10 agenți economici monitorizați a fost înregistrată o creștere a volumului de livrări cu 6,5 milioane lei sau cu 40,49% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent de activitate (inclusiv livrările prin intermediul mașinii de casă și control).

Reieșind din rezultatele obținute în cadrul monitorizării agenților economici,  ce dețin săli de festivităţi şi/sau restaurante, prin prisma posturilor fiscale și în scopul eficientizării administrării activității, lista agenților economici care vor fi monitorizați va crește pe parcursul acestei luni cu 10.

NOTĂ SFS: Scopul acțiunilor de specialitate este asigurarea unei administrări eficiente a contribuabililor, stabilirii și preîntâmpinării cazurilor de încălcare a prevederilor legislației în vigoare și conformarea agenților economici menționați.

În acest context, SFS vine cu un apel către toţi agenții economici care deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante să se conformeze benevol legislației în vigoare și să presteze servicii conform prevederilor acesteia.

Verificările vor avea loc pe întreg teritoriul țării.

Noutăți asemănătoare

COMUNICAT INFORMATIV Cu privire la modificările operate în Hotărîrea Guvernului nr.294 din 17 martie 1998 ,,Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997”
27/10/2017

Serviciul Fiscal de Stat a finalizat procesarea datelor cu privire la desemnarea procentuală - circa 16 mii de contribuabili au desemnat 2%  din impozitul pe venit
28/09/2017
Serviciul Fiscal de Stat a finalizat procesarea datelor cu privire la desemnarea procentuală - circa 16 mii de contribuabili au desemnat 2% din impozitul pe venit
20 de debutanți ai Serviciului Fiscal de Stat au făcut primul pas în domeniul fiscalității
25/09/2017
20 de debutanți ai Serviciului Fiscal de Stat au făcut primul pas în domeniul fiscalității
IMPORTANT! Informație suplimentară cu privire la licitaţia de achiziționare a calculatoarelor și echipamentelor periferice în cadrul TAMP
19/09/2017
IMPORTANT! Informație suplimentară cu privire la licitaţia de achiziționare a calculatoarelor și echipamentelor periferice în cadrul TAMP
news-events