Un centru de apel din Chișinău a prejudiciat statul cu 164 milioane lei, beneficiind de facilități fiscale nemeritate

13/06/2025
Serviciul Fiscal de Stat de comun cu procurorii PCCOCS, anunță deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani a unui centru de apel din Chișinău, cu prejudicii de peste 164 milioane lei.

Schema pusă la cale de cei doi recunoscuți ca bănuiți de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) – administratorul și contabilul centrului de apel – au aplicat ilegal în perioada 2019-2023 un regim fiscal preferențial, beneficiind contrar legii de facilitățile oferite, așa cum au declarat inițial că ar presta servicii într-un alt domeniu, care s-ar bucura de un astfel de regim simplificat (cu mai puține taxe achitate).

Pe lângă faptul că nu au achitat statului suma cuvenită de peste 164 milioane lei, aceștia au încercat să piardă urma unei părți a acestor bani tăinuiți. Astfel, aceștia în mod ilegal ar fi investit într-o companie de creditare nebancară peste 31 milioane lei, prin urmare sunt acum bănuiți de procurorii PCCOCS că ar fi comis și infracțiunea de spălare a banilor.

Au urmat percheziții sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu sprijinul angajaților „Fulger” la oficiul companiei și la domiciliile bănuiților. În cadrul perchezițiilor au fost ridicate acte contabile, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă, precum și mijloace financiare de 987 000 lei, 92 225 euro și peste 31 500 dolari SUA care ar proveni din evaziunea fiscală investigată.

Cercetarea penală continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Noutăți asemănătoare

Rezultatele combaterii activităților ilicite de către Serviciul Fiscal de Stat în perioada aprilie-mai 2025
12/06/2025
Rezultatele combaterii activităților ilicite de către Serviciul Fiscal de Stat în perioada aprilie-mai 2025
Progresele înregistrate în cadrul proiectului de cooperare cu Agenția Fiscală Suedeză în anul 2025, discutate în cadrul unei ședințe de lucru
12/06/2025
Progresele înregistrate în cadrul proiectului de cooperare cu Agenția Fiscală Suedeză în anul 2025, discutate în cadrul unei ședințe de lucru
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „e-Factura” și SIA „Declarația electronică – persoane juridice”
12/06/2025
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „e-Factura” și SIA „Declarația electronică – persoane juridice”
11 780 contracte de locațiune înregistrate la SFS în 5 luni ale anului 2025. Încasările la impozitul pe venit – în creștere cu 30,3%
11/06/2025
11 780 contracte de locațiune înregistrate la SFS în 5 luni ale anului 2025. Încasările la impozitul pe venit – în creștere cu 30,3%
news-events