Serviciul Fiscal de Stat informează că, începând cu data de 27 mai 2024, avizul de însoțire a mărfii și foaia de parcurs vor fi excluse din categoria formularelor tipizate de documente primare cu regim special, urmare a aprobării
Hotărârii Guvernului nr. 229/2024, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 118-121 din 27 martie 2024.
Conform art. 1171 din Codul fiscal, la transportarea mărfurilor, furnizorul are dreptul să emită avize de însoțire a mărfurilor. În cazul în care furnizorul emite avize de însoțire a mărfurilor, acesta eliberează factura fiscală în baza avizelor emise, până la sfârșitul perioadei fiscale în care au fost emise avizele respective.
În cazul utilizării facturii fiscale electronice (e-factura), furnizorul eliberează factura fiscală în termen ce nu poate depăși 10 zile calendaristice ale lunii următoare celei în care a avut loc livrarea documentată prin avizele respective.
Corespunzător, contribuabilii pot utiliza stocul disponibil de avize de însoțire a mărfurilor până la efectuarea modificărilor la art. 1171 din Codul fiscal.
Totodată, urmare a excluderii foii de parcurs din lista documentelor primare cu regim special, informăm că pentru documentarea operațiunii de consum de combustibil și de utilizare a mijloacelor de transport, contribuabili sunt în drept să utilizeze formulare de documente contabile aprobate de conducerea contribuabilului, conform necesităților proprii.